Președintele Iulian Dumitrescu: Noi suntem cu CET-ul perfect. Ca apa caldă să fie livrată, mai trebuie cineva să bage gaze

Președintele Iulian Dumitrescu: Noi suntem cu CET-ul perfect. Ca apa caldă să fie livrată, mai trebuie cineva să bage gaze

Consiliul Județean Prahova a adoptat în cadrul unei ședințe de îndată un proiect de hotărâre prin care a preluat de la Parcul Industrial Brazi terenul care se află sub CET Brazi. Asta după ce într-o altă ședință extraordinară susținută cu aproximativ o oră înainte, președintele Iulian Dumitrescu a retras proiectul de hotărâre privind desființarea ADI TERMO PRAHOVA. Potrivit șefului executivului județean, preluare imobilului va permite atât atragerea de fonduri europene, cât și posibila cedare a  CET Brazi către Primăria Ploiești.

De altfel, Iulian Dumitrescu a explicat, înaintea unei ședințe susţinute marţi de CJ, că, în prezent, CET-ul Brazi poate funcționa, din punct de vedere tehnic, și că este oprit din cauza lipsei gazelor, iar pentru asta trebuie să plătească fie administrația locală, fie operatorul de termoficare. Președintele Consiliului Județean a mai precizat că Primăria Ploiești a beneficiat de o prevedere legislativă prin care a putut să rezerve gaze la un preț subvenționat, cantitate pe care o poate folosi până în luna aprilie.

“CET-ul merge de sâmbătă. Este reparat, este în perfectă stare de funcționare. Totuși, ca apa caldă să fie livrată, mai trebuie cineva să bage gaze. Gazele au două entități: una firma care a preluat termoficarea, iar cea de-a doua Primăria Ploiești. Noi suntem cu CET-ul perfect. În concluzie, fie firma care trebuie să mai stea 90de zile (operatorul Termoficare Prahova – n.r.) trebuie să bage gaze și a plecat apa caldă, fie primarul Ploieștiului care are o rezervare până în aprilie trebuie să bage gaze și a plecat apa caldă.(...) Volosevici are gaz până în aprilie la 280 lei, doar că-l ține la el. (...)Oricând ar vrea CJ Prahova, nu poate să bage gaze, că ar fi ilegal. Poate fie firma (operatorul Termoficare Prahova – n.r.), care mai trebuie să facă asta 90 de zile, dar nu vrea pentru că trebuie să cheltuiască niște bani, fie cel care le-a rezervat de la Guvern, până în aprilie, la 280 de lei. Primăria ar putea fie să-i dea firmei, la 280 de lei, fie să-și facă o societate să bage gaze la 280 de lei ”, a spus Iulian Dumitrescu.