Cei mai importanți cercetători europeni vin la București pentru conferința EENPS

Cei mai importanți cercetători europeni vin la București pentru conferința EENPS

Facultatea de Filosofie a Universității din București găzduiește, în zilele de 18 și 19 septembrie 2026, cea de-a șasea ediție a conferinței bienale a East European Network for Philosophy of Science (EENPS), organizată în colaborare cu New Europe College.

Evenimentul aduce la București peste 60 de cercetători renumiți din centre universitare și de cercetare din Europa, între care Atena, Berlin, Ostrava, Exeter, Cambridge, Hanovra, Cracovia, Sevilla, Belgrad și Sofia. Conferința reprezintă un important prilej de întâlnire și schimb de idei pentru comunitatea internațională interesată de filosofia științei și de domeniile aflate la intersecția dintre filosofie, știință și tehnologie.

Înființată pentru a facilita accesul cercetătorilor din Europa de Est la cercetarea academică de vârf, EENPS și-a extins în timp aria de colaborare dincolo de granițele regiunii. Conferința de la București continuă această misiune, oferind un cadru pentru prezentarea celor mai noi cercetări și pentru dezvoltarea unor noi colaborări academice.

Programul celor două zile cuprinde sesiuni paralele dedicate unor teme diverse din filosofia științei și a tehnologiei, istoria științei, metafizică și alte domenii conexe.

Printre momentele centrale ale conferinței se numără cele două prelegeri invitate. Sabina Leonelli, de la Universitatea Tehnică din München, va susține o prezentare dedicată inteligenței artificiale, în timp ce Dana Jalobeanu, cercetătoare la Universitatea din București și Universitatea Tehnică din München, va vorbi despre artele descoperirii la Francis Bacon.

Găzduirea conferinței EENPS la București consolidează rolul Facultății de Filosofie a Universității din București ca spațiu de dialog internațional și ca parte activă a comunității academice europene. Prin tematica abordată și prin participarea unor cercetători din importante centre universitare, evenimentul pune în prim-plan contribuția filosofiei la înțelegerea științei, tehnologiei și transformărilor care modelează societatea contemporană.