Primarul Andrei Volosevici, reacție pe tema desființării ADI Termo Prahova

Primarul Andrei Volosevici, reacție pe tema desființării ADI Termo Prahova

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a transmis, marți, într-un comunicat de presă, o declarație de presă cu privire la proiectul privind desființarea ADI Termo Prahova care urmează a fi dezbătut astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Prahova.

Prin intermediul comunicatului de presă din această dimineață, primarul Ploieștiului cere conducerii Consiliului Județean și a ADI Termo Prahova să lămurească public unele aspectele ce țin efectele juridice pe care le va avea o astfel de decizie.

”Având în vedere propunerea președintelui Consiliului Județean Prahova de desființare a ADI Termoficare Prahova, conform proiectului de hotărâre de consiliu, aflat pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Județean Prahova solicităm, încă o dată, atât conducerii Consiliului Județean Prahova, cât și conducerii ADI – adică domnului Iulian Dumitrescu, să prezinte public care sunt efectele juridice ale acestei desființări.

Înțelegem că domnul Iulian Dumitrescu, în calitate de președinte ADI, propune domnului Iulian Dumitrescu, în calitate de președinte al Consiliului Judeţean Prahova, desființarea ADI Termoficare Prahova.

          Ce se va întâmpla cu contractul încheiat de ADI Termoficare Prahova cu operatorul de servicii publice de termie?

          Cine verifică facturile și le dă bun de plată?

          Cine operează de mâine sistemul de termoficare?

          Cum poate efectua plăți Primăria Ploiești pe un contract pe care îl consideră ilegal?

          Cine va plăti eventualele penalități?

          Îndemnăm consilierii județeni, mare parte dintre ei ploieșteni, să analizeze foarte bine care sunt consecințele legale pe care le presupune desființarea ADI Termoficare Prahova și anularea contractului de servicii publice de producere, transport și distribuție a energiei termice în municipiul Ploiești.

          Prin această decizie, Ploieștiul riscă să rămână fără apă caldă.

ANDREI LIVIU VOLOSEVICI

PRIMAR”, se arată scris în comunicatul de presă emis de Primăria Ploiești