Iulian Dumitrescu, despre viitorul Spital Județean de Urgență
Conducerea Consiliului Județean Prahova a anunţat că urmează să fie realizat studiul de fezabilitate pentru viitorul Spital Judeţean de Urgență Ploieşti.
Practic, viitorul spital va fi realizat în sistem pavilionar, astfel încât, rând pe rând, să fie mutate acolo secțiile exterioare ale unități spitalicești.
Iulian Dumitrescu, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a prezentat care sunt planurile pentru noul Spital Județean de Urgenţă Ploiești. Asta în condițiile în care urmează să fie realizat studiul de fezabilitate necesar pentru construirea unității spitalicești, care va fi realizat din cinci module.
”Deocamdată se vor depune ofertele pentru studiul de fezabilitate. Este un proiect care a fost gândit foarte bine, practic prevede cinci module. În fiecare modul vor fi mutate, rând pe rând, secțiile exterioare ale Spitalului Județean de Urgență Ploiești”, a declarat Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova.
Șeful executivului județean a mai susținut că există fondurile necesare astfel încât, în momentul în care va fi finalizat studiul de fezabilitate, să fi demarate procedurile necesare pentru construirea primului modul.
”După două luni, după ce se va finaliza licitația și apoi studiul de fezabilitate, vom scoate la licitație proiectul de execuție pe module. Avem bani, avem sursele de finanțare și vom comunica mai des pe măsură ce lucrurile evoluează în bine”, a mai precizat președintele Iulian Dumitrescu.
Noua unitate ar urma să fie construită pe strada Găgeni din Ploieşti, în spatele actualului spital, acolo unde Consiliul Local a cedat suprafața de teren necesară construcției.
Urmăreşte mai multe știri pe pagina de Facebook „Deprahova.ro” !
CITEȘTE ȘI:
