OFICIAL! ACS Petrolul 52 va participa la licitația publică pentru atribuirea mărcilor Petrolul

OFICIAL! ACS Petrolul 52 va participa la licitația publică pentru atribuirea mărcilor Petrolul

Întrunită vineri, Adunarea Generală a ACS Petrolul 52 a aprobat, cu vot unanim, participarea Asociației la licitația publică privind atribuirea celor șase mărci Petrolul, procedură ce va fi organizată, în data de 28 octombrie, de către Primăria Municipiului Ploiești.

„Discuțiile pe această temă au fost foarte scurte, iar concluzia membrilor Asociației a fost clară. Vom participa la această licitație și ne dorim să obținem dreptul de folosință al mărcilor Petrolul, pentru că Asociația noastră este singura îndreptățită să poarte această denumire, iar echipa este unanim recunoscută ca fiind Petrolul! Sperăm să rezolvăm cât mai repede situația mărcilor, astfel încât să ne putem concentra pe obiectivul ce îl avem de îndeplinit și pe care îl doresc realizat toți susținătorii noștri, anume promovarea în primul eșalon”, a precizat Costel Lazăr, președintele Consiliului Director al ACS Petrolul 52.

În ședința de astăzi au fost nominalizate și persoanele împuternicite să reprezinte Asociația la procedura de licitație, acestea fiind Costel Lazăr, Octavian Grigore și Ion Cojocaru.

 

CITEȘTE Și:

Sistem de supraveghere video a ghenelor din Ploiești

Conducerea ACS Petrolul 52: CONTRAR celor vehiculate și aruncate în spațiul public de către ”PRIETENII PETROLULUI”, clubul a semnat cu ANAF o convenție de reeșalonare a datoriilor