Lupii, pregățiți să ia cu asalt Superliga! Gabi Tamaș și Gicu Grozav, cu gândul doar la performanță
Petrolul Ploiești este pregătit de startul oficial în ediția 2022-2023 a Superliga, care va avea loc luni seară, atunci când formația ploieșteană va întâlni pe teren propriu pe cei de la FC Voluntari.
În acest context, Gabriel Tamaș, Gicu Grozav, Mirko Ivanovski, Florin Borța, Mihai Lucian Dumitriu și Jair Tavares da Silva au participat la conferința de presă de joi, alături de președintele Costel Lazăr, directorul sportiv Claudiu Tudor și antrenorul Nicolae Constantin. Singurul absent a fost Christian Irobiso, cel care a fost plecat câteva zile, pentru a-și rezolva unele probleme, urmând să revină la Ploiești în cursul acestei seri.
„Aș vrea să le mulțumesc jucătorilor care au venit și au semnat cu sufletul deschis cu echipa noastră, chiar dacă la momentul în care au făcut-o eram în dificultate financiară! Dar, băieții au avut încredere și, așa cum ne-au mărturisit, au venit aici deciși să facem performanță. Cu toții știu ce înseamnă Petrolul, știu ce obligații avem și sper să nu ne dezamăgim suporterii și să avem rezultatele pe care ni le dorim cu toții”, a declarat președintele Costel Lazăr, care a ținut să precizeze că ”Avem în continuare datorii, nu trebuie să ne ascundem pentru că sunt datorii pe care le-am făcut din lipsa banilor. Nu s-a mai întâmplat la Petrolul ce s-a întâmplat în anii trecuți, când veneau banii punctual, sumele necesare și chiar depășiri. Am fost într-o criză financiară, trebuie să recunoaştem. Am tras fiecare de fiecare leuț. Băieții au înțeles că nu mai sunt vremurile acelea. Astăzi achităm, venim cu banii la zi. Trebuie să plătim taxele și impozitele pentru că sunt apăsătoare, mai ales peste umerii mei. Eu spun că premizele sunt bune spre foarte bune. Se va juca pe prime, pe care le vom stabili împreună cu băieții”.
„Sunt mulțumit de ceea ce am putut aduce până la acest moment. Cu siguranță, dacă vom mai putea transfera încă 1-2 jucători, atunci o vom face. Dar, la modul în care am terminat campionatul, nu ne gândeam că vom putea aduce toți acești jucători și, în principiu, suntem mulțumiți cu campania de transferări realizată în această vară. Încercăm să ne mișcăm în continuare, dacă putem aduce un plus nu vom spune nu niciodată, dar important este să fie peste tot ce avem în lot în momentul de față”, a spus Tudor.
„E un început pentru toată lumea! Nu aș putea și nici nu aș vrea să promit lucruri mari. Este important să luăm meci cu meci și să scoatem maximum posibil din fiecare”, a adăugat și antrenorul principal Nicolae Constantin.
Gicu Grozav, cel care revine după aproape un deceniu pe „Ilie Oană”, a susținut că îi era dor de atmosfera de pe stadionul Ilie Oană și speră ca suporterii să vină într-un număr cât mai mare pentru a susține echipa.
„Îmi era dor să îmbrac din nou tricoul clubului, îmi este dor de atmosfera de pe stadion și sunt nerăbdător să înceapă campionatul! Sper să o facem cu dreptul și să ne facem, astfel, suporterii fericiți. Aștept un „Ilie Oană” plin, așa cum eram obișnuit să joc aici, indiferent de numele echipei adverse”.
Gabriel Tamaș a susținut că la Petrolul au venit câțiva jucători cu nume și cu personalitate pentru a ajuta clubul.
”Am venit câțiva jucători cu nume, cu personalitate pentru a ajuta clubul Petrolul și o să vedeți la sfârșit că am avut dreptate”, a susținut Tamaș.
Petrolul va începe noul sezon luni, atunci când, de la ora 21.30, pe „Ilie Oană”, o va întâlni pe FC Voluntari. Biletele pentru această confruntare sunt disponibile on-line, pe www.entertix.ro, iar de sâmbătă vor putea fi achiziționate și de la casa stadionului „Ilie Oană”.
