Florin Pîrvu, concluzii după primul stagiu de pregătire: Nu pot spune că sunt bucuros și sunt niște semnale de alarmă. Chiar dacă este meci amical, nu putem să pierdem cu 5-0
Florin Pîrvu, antrenorul Petrolului Ploiești, a tras concluziile cantonamentului din Slovenia. Acesta s-a declarat mulțumit de modul în care a decurs stagiul de pregătire, chiar dacă rezultatele din meciurile amicale l-au făcut să tragă anumite semnale de alarmă.
”A fost un stagiu de pregătire foarte bine organizat. Au fost toate condițiile pentru a ne pregăti foarte bine. Terenurile de antrenament au fost foarte bune. Băieții au avut câte trei antrenamente pe zi. La final pot spune că a fost un prim stagiu foarte reușit.
Poate rezultatele din jocurile amicale nu au fost cele așteptate pentru suporterii noștri, dar ce pot spune este că în aceste meciuri am urmărit să-i vedem pe băieți și din punct de vedere fizic, din punct de vedere tactic. Am încercat și vom încerca și pe viitor să schimbăm ceva la nivelul echipei. Suntem în căutări, dar ce pot spune la finalul stagiului de pregătire din Slovenia este că sunt foarte bucuros, toți băieții din punct de vedere medical sunt în regulă.
Ținând cont că primul meci de pregătire l-am avut chiar la baza noastră de pregătire pot spune că ne-am atins obiectivul. Am vrut să ofer minute tuturor jucătorilor, ceea ce am și făcut. Chiar sunt bucuros că am putut să joc cu foarte mulți tineri, jucători din pepiniera proprie care s-au pregătit cu noi în prima parte, unii dintre nu au mai rămas în cantonament cu noi. Chiar dacă au plecat, ei fac parte din familia noastră și vom monitoriza pentru viitor.
Al doilea meci s-a disputat în condiţii mai dure. Am coborât de la 1500 metri, unde erau 17 grade Celsius, am coborât la căldură, unde erau 33 grade Celsius. Ne-am acomodat mai greu. Nu pot spune că sunt bucuros și sunt niște semnale de alarmă. Chiar dacă este meci amical, nu putem să pierdem cu 5-0. Băieții au înțeles acest lucru deoarece am făcut o analiză a jocului. La ultimul meci, mie mi-au arătat că din punct de vedere tactic și defensiv, lucrurile sunt într-o direcție bună”, a susținut Florin Pîrvu.
Între timp, jucătorii Petrolului Ploiești au ajuns în Austria, acolo unde este programat astăzi primul antrenament.
”Astăzi fiind primul antrenament aici, în Austria, clar că vor fi câteva zile cu antrenamente, vom avea o altă abordare a pregătirii. Ne așteaptă două meciuri foarte, foarte dificile. Îmi doresc ca și după acest stagiu de pregătire să ne întoarcem acasă sănătoși”, a mai declarat Pîrvu.
Declarația integrală în materialul video de mai jos.
