Constantin Budescu,cu gândul la primul meci oficial: Eu mă simt foarte bine. Sperăm să fim toți apţi când ajungem la ora primului joc oficial

Constantin Budescu,cu gândul la primul meci oficial: Eu mă simt foarte bine. Sperăm să fim toți apţi când ajungem la ora primului joc oficial

Petrolul Ploiești a fost învinsă, scor 2-3, de echipa nord-macedoneană FK Shkendija, în primul meci amical susținut în stagiul de pregătire de la Rogla ,Slovenia,.
Golurile formației ploieștene au fost marcate de Budescu (6, 32), în timp ce Shkendija au înscris Cinari (4, 35) și Milev (18).

La finalul meciului, decarul echipei a susținut că este pregătit pentru primul meci oficial.


”A fost un meci greu. Un meci după o pregătire bună. Avem o săptămână de cantonament.Totul este în regulă, echipa s-a mișcat foarte bine. Era și mai bine dacă obțineam un rezultat pozitiv, dar important este că ne-am făcut antrenamentul.
Am jucat foarte bine, însă din păcate am primit trei goluri la singurele faze pe care le-au avut, dar rezultatul este mai puțin important. Per total este un antrenament reușit.
Eu mă simt foarte bine. Lucrurile decurg normal. Cu toții ne pregătim foarte bine și sperăm să fim toți apți când vom ajungem la ora primului joc oficial.

Antrenorul Florin Pîrvu a folosit următoarea formulă de echipă: Gavrilaș (62 Zima) – Doua (Dumitriu 46), Papp (Meijers 46), Pătrașcu (Garutti 46), Velisar (Manolache 46) – Purtic (Seto 46), Jerfferson (Jair 46) – Constantinescu (Zaharia 33, Vl. Bogdan 46, Enache 72), Budescu (Rădulescu 46), Grozav (Mitrov 46, Zaharia 72) – Irobiso (Moldoveanu 46, Ilie 72).