Virgiliu Nanu, președinte al PSD Prahova: Această responsabilitate nu este una ușoară, dar sunt pregătit să fac față provocărilor

Virgiliu Nanu, președinte al PSD Prahova: Această responsabilitate nu este una ușoară, dar sunt pregătit să fac față provocărilor

Virgiliu Daniel Nanu, prefectul judeţului Prahova, a fost ales, joi, din postură de unic candidat şi cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al PSD Prahova,  în timp ce deputatul Bogdan Toader a rămas prim-vicepreşedinte.

 Aceeaşi funcţie i-a revenit şi senatorului Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD la nivel naţional. Noua conducere a anunţat că ţinteşte victorii pe linie în 2024, când sunt programate patru rânduri de alegeri.

”După o lungă perioadă de muncă, dedicare si implicare, am primit cea mai mare recunoastere a efortului meu, fiind ales să conduc Organizația Județeană a Partidului Social Democrat Prahova.

Această responsabilitate nu este una ușoară, dar sunt pregătit să fac față provocărilor, să îmi folosesc experiența și cunoștințele pentru a sprijini prahovenii și a contribui la dezvoltarea comunității noastre.

 Vreau să mulțumesc fostei conduceri și întregii echipe pentru susținere și încredere.

Acesta este doar inceputul unei noi etape în viața mea și de acum încolo voi lăsa acțiunile mele să vorbească pentru mine”, a susținut Virgiliu Nanu, noul președinte al PSD Prahova.

La eveniment au participat şi nu mai puţin de cinci miniştri, Sorin Grindeanu, Gabriela Firea, Marius Budăi, Lucian Romaşcanu şi Alexandru Rafila, primii doi fiind prim-vicepreşedinţi ai partidului la nivel naţional şi venind la Ploieşti direct de la negocierile din coaliţie privind viitoarea structură de guvernare.