Reacție dură a primarului Volosevici la acuzele liderilor PSD Ploiești pe tema întârzierilor de la centrul de radioterapie

Reacție dură a primarului Volosevici la acuzele liderilor PSD Ploiești pe tema întârzierilor de la centrul de radioterapie

Primarul Andrei Volosevici, împreună cu viceprimarii Daniel Nicodim și Magdalena Trofin, au răspuns acuzațiilor venite din partea reprezentanţilor PSD în ceea ce privește faptul că nu a finalizat la timp lucrările la clădirea care ar urma să găzduiască viitorul centru de radioterapie oncologică din Ploieşti.

Astfel, edilul a arătat că întârzierile au fost generate de vechea administraţie. Ba mai mult, Volosevici a catalogat acuzațiile ca fiind drept "inepţii" și " absolut ipocrite" în contextul în care actuala conducere a Primăriei Ploiești ar fi trebuit să finanţeze în circa şapte luni, din care majoritatea fără un buget aprobat, o sumă dublă faţă de cea alocată în precedenţii trei ani. Totodată, Volosevici a promis că vor fi găsite soluţii pentru finalizarea proiectului.

"Dacă în trei ani Consiliul Local a alocat 3 milioane, noi în şase luni ar fi trebuit să punem diferenţa de 7. Mi se pare absolut o ipocrizie ce se întâmplă în momentul acesta. Dacă cineva îşi dorea cu adevărat să realizeze acest proiect, ar fi construit cât mai repede buncărul. Vă garantez că acest proiect se va finaliza în Ploieşti, fie din bugetul local, fie prin CNI, fie cu sprijin de la Banca Mondială", a declarat Andrei Volosevici.

Primarul municipiului Ploieşti a mai precizat că stadiul fizic al lucrărilor la clădire a ajuns la puţin peste 60% potrivit celei mai recente estimări şi că în bugetul pe 2021 e prevăzută o sumă de 5 milioane de lei, cu posibilitatea unei rectificări pe parcursul anului.

De altfel, legat de stadiul lucrărilor, Volosevici a susținut că vechea administraţie, unde PSD a avut o majoritate confortabilă în Consiliul Local, a înregistrat întârzieri nepermis de mari în aproape toate etapele proiectului, de la realizarea studiului de fezabilitate, care a durat circa un an, şi până la începerea construcţiei.

"Este jenant ce s-a întâmplat astăzi. Acuză numai inepții. Eu sunt curios cum va explica domnul Ganea, fost lider al consilierilor locali PSD între 2016 şi 2020, faptul că a refuzat banii de la Consiliul Judeţean pentru centrul de radioterapie oncologică. E jenant să finanțezi o investiție cu 30 la sută în trei ani, după care să acuzi că nu s-a terminat investiția. În 2019 au alocat prin buget numai 6.500 de lei. Au lăsat Ploieștiul cu datorii de peste 21 de milioane. Iar acum vin mirați «adică nu e gata?", a mai precizat șeful administrației publice locale.

"Unii, în calitatea lor de viceprimari și consilieri locali cu majoritate și în mandatul trecut și în mandatul 2012-2016, habar nu au despre ce este vorba. Sunt niște domni care au fost viceprimari și au rămas consilieri locali sau anumiți domni care au fost consilieri locali și au rămas consilieri locali și aveau majoritatea în CL. Când am intrat în mandat am găsit datorii de 21 de milioane la gigacalorie, datorii de 3,7 milioane la autobuzele cumpărate cu care dansau toți în campanie. Pare, în viziunea ipocrită a unora, eu spun total ipocrită, foarte «aplecați» pe acest obiectiv, - în contextul în care am preluat un buget cu foarte multe probleme, lăsat de ei, cu două luni rămase din an, apoi am reuşit să adoptăm bugetul pe anul în curs abia în aprilie - că trebuie să terminăm o lucrare foarte repede. Noi în şase luni de zile ar fi trebuit să punem 7 milioane, în condițiile în care ei, în ultimii trei ani, cu majoritate PSD, au pus 3 milioane. Mi se pare o chestiune jenantă", a subliniat Volosevici.

"Vorbind despre ipocrizie, m-aș referi la sumele de bani pe care vechea administrație le-a lăsat ca datorii către diverse entități. Aș putea să vorbesc despre dezastrul de la CSM Ploiești, despre maniera în care s-a asfaltat pompieristic în Mitică Apostol, de păcăleală a electoratului, de am ajuns să pierdem mașini de gunoi în gropi. Acest obiectiv va fi realizat în Ploiești, în ciuda temerilor nejustificate ale colegilor consilieri de la PSD și Pro România", a declarat şi viceprimarul Daniel Nicodim.

"Nicidecum acest proiect nu a fost abandonat, ne dorim foarte mult să-l finalizăm şi vom găsi toate resursele şi pârghiile necesare. Analizăm mai multe posibilităţi de cofinanţare, inclusiv de redeschidere a acestui proiect din fonduri de la Banca Mondială. Sursa de finanţare era valabilă până la sfârşitul anului 2020, a fost extinsă, la cererea noastră, până în martie, însă din păcate lucrările nu au fost începute la timp. Era imperativ să fie terminate aceste lucrări pentru a putea lua echipamentul medical. Repet, proiectul merge înainte, ştim cât de important este să avem un astfel de centru de radioterapie în Ploieşti", a declarat viceprimarul Magdalena Trofin.


Întreaga conferință de presă o puteți urmări în materialul video de mai jos: