Măsuri împotriva răspândirii coronavirus: Directorii Spitalului Schuller Ploiești și Pediatrie Ploiești, convocați de urgență de viceprimarul Ganea

Măsuri împotriva răspândirii coronavirus: Directorii Spitalului Schuller Ploiești și Pediatrie Ploiești, convocați de urgență de  viceprimarul Ganea

Viceprimarul Cristian Ganea a discutat marți dimineața cu reprezentanții celor două spitale aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești, Spitalul Schuller și Spitalul de Pediatrie ,pe tema măsurilor menite să prevină răspândirea coronavirusului.

”Am discutat cu cei doi directori și mi-au oferit asigurări că nu există probleme în ceea ce privește stocurile de materiale sanitare și dezinfectanţi pentru cel puțin 45 de zile. Totodată, am fost informat că au fost limitate orele de vizită, iar persoanele care intră în spital vor primi măști, halate și botoși la intrarea în secții. În plus, au fost montate dispensere cu dezinfectant. Le-am solicitat ca în cazul în care apar probleme legate de stocurile de medicamente, materiale sanitare sau dezinfectanţi să fiu înștiințat de îndată pentru a se interveni de urgență”, ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea.