Marius Dinu, fost consilier local PSD Ploiești: Din păcate, Ploieștiul a pierdut finanțarea de la Banca Mondială pentru centrul de radioterapie oncologică

Marius Dinu, fost consilier local PSD Ploiești: Din păcate, Ploieștiul a pierdut finanțarea de la Banca Mondială pentru centrul de radioterapie oncologică

Doctorul Marius Dinu, consilier local în perioada 2016-2020, a anunțat, marți, într-o conferință organizată de PSD la Ploiești, că municipiul a pierdut finanţarea prin Banca Mondială pentru acceleratorul de particule care ar fi trebuit să intre în dotarea viitorului centru de radioterapie oncologică. Un avertisment în acest sens a fost lansat în ședința CL de la finalul lunii aprilie.

”Din păcate, Ploieștiul a pierdut finanțarea de la Banca Mondială pentru acceleratorul de particule, aparatură necesară pentru laboratorul de radioterapie din cadrul Spitalului Municipal Ploiești. În 2018, toți consilierii PSD, cei municipali și cei județeni, am ajuns la concluzia că este o oportunitate să accesăm fondurile alocate de Banca Mondială prin Ministerul Sănătății pentru radioterapie. Atunci, au fost demarate toate procedurile pentru construirea buncărului pentru acest laborator. Acesta era singurul lucru pe care trebuia să-l facă Primăria Ploiești, să aloce bani, împreună cu Consiliul Județean Prahova, și să facă această clădire. Dacă lucrările erau finalizate la timp, ar fi urmat ca dotarea cu aparatură medicală estimat la 2,5 milioane de euro, să vină prin Ministerul Sănătății. Din păcate, lucrurile au fost destul de întârziate, din anumite motive administrative. Cert este că la finalul mandatului nostru, ca și consilieri locali PSD, acest proiect avea alocate sumele respective și trebuia să fie finalizat până la 31 decembrie 2020. Doar în aceste condiții se putea obține finanțare de la Banca Mondială. A fost obținută o amânare până în luna .martie 2021 din cauza pandemiei, însă nu a fost finalizat nici atunci. Țin să subliniez faptul că Primăria Ploiești a pierdut această finanțare din cauza modului defectuos în care a fost manageriat acest proiect. Spun asta deoarece finanțarea din partea autorităților locale a fost asigurată printr-o alocare a fondurilor din împrumuturile pe care le avea făcute Primăria Ploiești și fondurile Consiliului Județean Prahova, printr-un acord de asociere. Domnul Bogdan Toader, la acea vreme președinte al Consiliului Județean Prahova, a făcut tot posibilul ca alocarea acestor fonduri să fie posibilă în anul 2020. Vorbim de aproximativ 4 milioane de euro. Din păcate, Primăria Ploiești nu a decontat niciun ban din fondurile alocate de Consiliului Județean Prahova, pierzându-se și această cofinanțare. În momentul de față, ceea ce ne îngrijorează este că acest proiect foarte important a fost lăsat de izbeliște”, a susținut Marius Dinu.

Proiectul de construire a unui centru de radioterapie oncologică a intrat în impas, după ce s-a depăşit un termen de finalizare Conform înţelegerii iniţiale, Ministerul Sănătăţii urma să ofere aparatura medicală necesară, printr-o finanţare de la Banca Mondială, iar Primăria Ploieşti se angajase, cu sprijin de la Consiliul Judeţean, să realizeze clădirea care va găzdui aparatura, aşa-zisul buncăr în limbajul celor care sunt familiarizaţi cu proiectul. Obiectivul de investiţii a fost anunțat cu mare tam-tam și apoi amânat la nesfârșit.

La acel moment, primarul Andrei Volosevici a anunțat că municipalitatea nu va renunța la realizarea acestui obiectiv, doar că el va fi finanțat din altă sursă.

Estimarea autorităţilor este că pentru finalizarea lucrărilor la centrul de radioterapie ar mai fi nevoie de circa nouă milioane de lei.

Realizarea unui centru de radioterapie oncologică la Ploiești este esențială pentru bolnavii de cancer nevoiți să se înscrie pe liste nesfârșite și să-și aștepte rândul la tratament la centre din București și Brașov.