Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, prezent la negocierile cu USR și PSD

Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, prezent la negocierile cu USR și PSD

Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, va participa la negocierile cu USR și PSD. Biroul Politic Naţional al PNL a hotărât flexibilizarea mandatului de negociere, în vederea realizării unui Guvern care să fie votat de Parlament, dar și componenţa echipei de negociere a liberalilor pentru discuţiile cu PSD şi USR. 

Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, va participa la negocierile cu USR și PSD.

Echipa de negociere va fi condusă de președintele PNL, Florin Cîțu, care se va întâlni cu reprezentanți ai PSD și USR avându-i alături pe secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, și pe cei patru prim-vicepreședinți ai partidului. La întâlniri va lua parte și președintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședintele pentru mediul de afaceri  și societate civilă al Partidului Național Liberal.

Concret, potrivit surselor politice, din echipa de negociere stabilită marți seară de BPN vor mai face parte Rareş Bogdan, Lucian Bode, Gheorghe Flutur şi Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova.

BPN al PNL a mai decis, în aceeași ședință flexibilizarea mandatului de negociere, ceea ce înseamnă că echipa de negociere poate purta discuții cu ambele forțe politice.

Luni seară, Nicolae Ciucă a anunțat, după ședința BEx a PNL, că își depune mandatul de premier desemnat. Calculele arătau, în acel moment, că nu va aduna suficiente voturi în Parlament, pentru Cabinetul său.

Urmăreşte pagina de Facebook „Deprahova.ro” !

“Aşa cum am afirmat încă de săptămâna trecută, de sâmbătă, am pornit în toate demersurile în care le-am întreprins de la realitate. Realitatea matematică este cea pe care o cunoaştem cu toţii şi am sperat că prin demersurile pe care le-am întreprins să reuşesc să cristalizez o soluţie politică astfel încât să putem să obţinem acordul pentru un guvern minoritar în parlament. Au fost două decizii ale celor două partide politice (PSD și USR - n.r.) care au anunţat în unanimitate că nu vor vota guvernul minoritar, fapt pe care l-am discutat astă seară în Biroul Executiv şi acesta a decis retragerea mandatului, motiv pentru care am să depun mandatul. Fac din nou apel la responsabilitate pentru o formulă de majoritate consolidată”, a declarat Nicolae Ciucă luni seară.

La rândul său, Florin Cîțu, președintele PNL, a anunțat că Biroului Executiv va propune BPN “flexibilizarea mandatului și negocieri pentru formarea unei majorități cu toate forțele politice democratice din Parlament”.

CITEȘTE ȘI:

Răzvan Prișcă, deputat PNL Prahova:România este pe deplin angajată în păstrarea climatului de securitate şi stabilitate din regiunea Mării Negre