Andrei Volosevici: Cu asta trebuie să începem dacă vrem să facem Ploieștiul bine!

Andrei Volosevici: Cu asta trebuie să începem dacă vrem să facem Ploieștiul bine!

”Ne-am obișnuit să le vorbim ploieștenilor despre proiecte grandioase, prea puține din ele concretizându-se, dar am uitat de chestiuni care țin de normalitate”. Este mesajul pe care Andrei Volosevici  a ținut să îl puncteze într-o scurtă postare  pe pagina sa de Facebook.    

Fostul primar al Ploieștiului susține că factorii decizionali de la nivelul administrației publice locale s-au grăbit să se întreacă în a vorbi despre proiecte grandioase, uitând să rezolve probleme esențiale ale orașului, care practic țin de normalitate.

”Să avem curățenie în oraș, să ne asigurăm că sunt schimbate becurile atunci cand nu funcționează, să fie șterse statuile din centrul orașului, măzgălite de aproape doi ani, să plantăm flori în oraș, sau să ne îngrijim că avem trasate linii drepte pe carosabil, acestea sunt demersuri de bun simț.
Pe 15 mai vor fi redeschise parcurile, iar în momentul acesta vegetația depășește, în unele din aceste locații, înălțimea unui copil, ca să nu mai vorbim despre activitatea de dezinsectie, absolut necesară.
Cu asta trebuie să începem dacă vrem să facem Ploieștiul bine!”, a mai scris Volosevici.

 

Iată postarea lui Andrei Voloseivici:

 

Ploiești, mai 2020

Dinamica s-a schimbat peste tot în lume în ultimele trei luni și România a avut de dat un test greu.
A trebuit să ne adaptăm, temporar, unui nou stil de viață, cu restricții absolut necesare pentru ca sănătatea noastră și a celor dragi nouă să nu fie pusă în pericol.
În tot acest context, ploieștenii au dovedit, în majoritatea lor, un comportament responsabil și echilibrat, respectând restricțiile impuse de pandemie, comportament confirmat de numarul mic de cazuri de infectare cu noul coronavirus din Ploiești.
Pe lângă faptul că trebuie să menținem, deocamdată , sper că nu pentru mult timp, anumite reguli de distanțare socială, consider că nu ar fi rău ca cei care sunt factori decidenți în administrația publică locală să încerce să îi răsplătească mai mult pe ploieșteni pentru comportamentul civic pe care îl au.
Ne-am obișnuit să le vorbim ploieștenilor despre proiecte grandioase, prea puține din ele concretizându-se, dar am uitat de chestiuni care țin de normalitate.
Să avem curățenie în oraș, să ne asigurăm că sunt schimbate becurile atunci cand nu funcționează, să fie șterse statuile din centrul orașului, măzgălite de aproape doi ani, să plantăm flori în oraș, sau să ne îngrijim că avem trasate linii drepte pe carosabil, acestea sunt demersuri de bun simț.
Pe 15 mai vor fi redeschise parcurile, iar în momentul acesta vegetația depășește, în unele din aceste locații, înălțimea unui copil, ca să nu mai vorbim despre activitatea de dezinsectie, absolut necesară.
Cu asta trebuie să începem dacă vrem să facem Ploieștiul bine!