Andrei Lupu, reacție în urma demisiei din USR: Luptele dintre facțiuni ocupă toată activitatea partidului

Andrei Lupu, reacție în urma demisiei din USR: Luptele dintre facțiuni ocupă toată activitatea partidului

În urma decizie de a demisiona din USR, deputatul Andrei Lupu, fostul președinte  al filialei prahovene a emis un comunicat de presă pe care îl redăm integral.

”Am demisionat astăzi din calitatea de membru al USR și, implicit, din funcțiile interne deținute, cea de membru al Biroului Național și cea de președinte al Filialei Prahova. Am făcut-o cu mare tristețe și cu o uriașă dezamăgire.

În ultimii patru ani, am activat politic dintr-un partid care a promis României o schimbare decisivă și o rupere completă de trecut. Au fost patru ani în care am întâlnit nenumărați oameni dornici de a contribui la binele României, de la redactarea de programe și până la participarea la campanii electorale ori în secțiile de votare din comune aproape părăsite. Este perioada în care mi-am făcut cei mai mulți prieteni și în care am cunoscut persoane pe care le voi respecta pentru tot restul vieții.

Am făcut parte din conducerea acestui partid și port într-o bună măsură responsabilitatea pentru evoluția lui. Am luat parte la decizii uneori înțelepte, alteori mai puțin înțelepte. Mi le asum pe toate. Cred însă că, în acest moment, USR a devenit un spațiu al conflictului permanent. Luptele dintre facțiuni ocupă toată activitatea partidului. Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajați, în timp ce mare parte dintre aleși sunt prinși în dispute interne.

Nu am fost ales de cetățeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei și proiecte care să devină realitate”, se arată scris în comunicatul de presă emis de Andrei Lupu