De teamă ca primarul Dobre să nu fure startul, viceprimarul Ganea s-a pozat la ceas de seară lângă grandioasa operă de artă ”futuristă” din centrul Ploieștiului
În prag de seară, aflat probabil sub euforia alegerilor locale, viceprimarul Cristian Ganea a inaugurat cel mai somptuos obiectiv din municipiul Ploiești. Cunoscută drept și ”piscina săracilor” , fântâna arteziană din dreptul Hotelului Prahova a fost renovată după o lungă perioadă de timp.
Cum o astfel de lucrare măreață, rar întâlnită în ultima perioadă în municipiul reședință de județ, trebuie apreciată la adevărata valoare, vicele a găsit de cuviință să îi felicite pe cei de la SGU Ploiești, protagoniștii acestei opere de artă.
Ba mai mult, probabil de teamă ca nu cumva primarul Adrian Dobre să fure startul, Ganea s-a dus să se pozeze la ceas de seară lângă grandioasa operă de artă ”futuristă”.
Astfel, cu siguranță gropile din asfalt și griul orașului vor prinde culoare și vor fi interpretate altfel de criticii de artă invitați la viitoarea ediție a Taberei de Sculpură Monumentală care se va desfășura în Ploiești.
CONCLUZIA
Iată cum banalul a fost adus rang de artă și cum lucrurile obișnuite au devenit motiv de mândrie pentru aleșii locali.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare