Republik Fest, primul festival fusion-simfonic din România
Republik Fest (SymFusion of Joy) este primul festival fusion-simfonic din România, la care, timp de trei zile, pe scene vor avea loc spectacole electrizante.
În perioada 6-8 septembrie, la Parcul Memorial „Constantin Stere” din Ploiești, Republik Fest vine cu noi surprize pentru publicul din toată țara.
Republik Fest (SymFusion of Joy) aduce, pe lângă bucuria concertelor excepționale, noi surprize.
În weekendurile următoare, 23 - 25 august și 30 august – 1 septembrie, ploieștenii se vor putea bucura de parade moto, mașini retro și tir cu tematica festivalului. Iar una dintre atracțiile principale care, cu siguranță, va atrage foarte mulți curioși este „The Republik Wheel”, roata panoramică ce va oferi o vedere excepțională asupra întregii zone.
Întrucât Republik Fest (SymFusion of Joy) își propune să reprezinte un spațiu cultural destinat tuturor, cu activități și oportunități variate, în programul festivalului se vor regăsi, în afară de concerte care vor reuni interpreți ai unor genuri muzicale diferite, și reprezentații din arii artistice conexe.
Astfel, cel mai recent spectacol al Teatrului „Toma Caragiu”, care a îmbogățit repertoriul secției Teatrul de Animație Imaginario, „Ferma animalelor”, regia Sabina Vlaiculescu Arsenie, va avea două reprezentații la Parcul Bucov, în zona „Plaja”, într-un spațiu special amenajat, sâmbătă, 7 septembrie, și duminică, 8 septembrie, de la ora 17.00.
CITEȘTE ȘI: Republik Fest 2024 – Programul oficial
Elevii și studenții au reduceri
Pentru a încuraja tinerii să participe la Republik Fest (SymFusion of Joy), organizatorii oferă o reducere de 30% la biletele de o zi pentru elevi și studenți. În loc de prețul standard de 100 lei pe zi, elevii și studenții vor putea achiziționa bilete la prețul special de 70 lei pe zi în perioada de presale. Biletele cu reducere pentru elevi și studenți la Republik Fest (SymFusion of Joy) pot fi achiziționate atât online, cât și de la casa de bilete a Filarmonicii Ploiești. Este important ca, la intrarea în festival, elevii și studenții să prezinte legitimația de elev/student valabilă. În caz contrar, aceștia vor fi nevoiți să achite diferența de preț până la valoarea biletului standard.
Companiile locale au ocazia achiziționării de Carduri Up cultură sau Cadou pentru angajați
Fiind primul spectacol de acest tip la nivel național, organizatorii vin și în întâmpinarea companiilor locale care își pot premia angajații cu bilete la Republik Fest (SymFusion of Joy), prin achitarea lor cu ajutorul cardurilor Up cultură sau Cadou.
Biletele prin Cardul Up cultură sau Cadou pot fi cumpărate de pe platformele: republikfest.ro, filarmonicaploiesti.ro, entertix.ro, myticket.ro.
Vino cu familia
Pentru ca întreaga familie să se bucure de experiența Republik Fest, accesul copiilor sub 14 ani este gratuit, cu condiția de a fi însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.
Copiii între 14 și 16 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și să fie însoțiți de un părinte/tutore legal cu bilet valid.
Minorii între 16 și 18 ani au nevoie de un bilet valid pentru acces și pot intra neînsoțiți, cu condiția de a prezenta o declarație din partea părinților/tutorelui legal prin care li se permite participarea.
Plafonarea prețurilor la alimente și băuturi
Republik Fest (SymFusion of Joy) este primul festival din țară unde organizatorii vor asigura prețuri decente ale produselor, astfel încât toți participanții să-și permită alimente și răcoritoare la costuri decente.
Republik Fest: Fii atent la fusion
Vineri, 6 septembrie: VUNK și Cvartetul Chronos al Filarmonicii Ploiești, “Laser Show Carmina Burana”, un spectacol de deschidere conceput de Tom Brânduș și pus în scenă de Orchestra Simfonică și Corul Filarmonicii - Ploiești împreună cu Orchestra Filarmonicii Brașov, byron Simfonic, Cargo Clasic , Scream City, SEDATIV, ROMB, Dirty Shirt și Orchestra Populară "Flacăra Prahovei", DJ Alexincase și Andu Simion.
Republik Fest începe cu un show laser cum nu ați mai văzut, Carmina Burana într-un spectacol audio-vizual, semnat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești cu cea a Filarmonicii Braşov, Corul Filarmonicii „Paul Constantinescu" Ploiești cu Corul de copii Radio.
Sâmbătă, 7 septembrie: LUPII lui Calancea, GOLAN Hybrid, Deliric X Silent Strike și Muse Quartet, Arthur project, Sam Evans Band, Dreams & Drums by Ciprian Rogojan (ex Sistem), COMA, DJ Alexincase și Lisiere Colectiff Takeover. Veți avea parte de o mega fuziune de muzică electronică și muzică clasică.
Duminică, 8 septembrie: Vita de Vie Simfonic, Edward Maya cu proiectul “Hyperborea”, Subcarpați Simfonic, “Povești din Bucureștiul de odinioară”, spectacol pus în scenă de Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu împreună cu Filarmonica Rm. Vâlcea, Fluturi pe Asfalt, Norzeatic & Qinta Spartă, Roșu Vara și afterparty cu Andu Simion. Proiectul „Povești din Bucureștiul de altădată”, pus în scenă de Orchestra filarmonicii Râmnicu Vâlcea, Taraful de oraș, Tiberiu Dragoș Oprea, Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu, se va auzi la Republik Fest, primul festival fusion simfonic din România.
De unde îți iei bilet
Alege oricare dintre platformele de mai jos și ia-ți biletul chiar acum.
Republik Fest (SymFusion of Joy)
Filarmonica Ploiești
Entertix.ro
Myticket.ro
Ambilet.ro
Republik Fest (SymFusion of Joy) este organizat de Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu", Parcul Memorial „Constantin Stere", EuroSpirit și Fundația Județeană de Tineret Prahova, sub egida programului Ploiești #LetsPlay - Capitala Tineretului din România 2024.