Persoană rănită într-un accident la Albești! A intrat cu mașina într-un copac

Persoană rănită într-un accident la Albești! A intrat cu mașina într-un copac

Un accident rutier s-a produs duminică după-amiază, pe DN 1D, în zona localității Albești Paleologu. Potrivit Poliției Prahova, din primele verificări, un bărbat în vârstă de 63 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism pe sensul de mers Ciorani - Albești, posibil pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, ar fi pătruns pe contrasens pentru a evita impactul cu autoturismul  din fața sa, care se pare că ar fi frânat brusc. Pentru evitarea coliziunii, un alt auto care circula din sens opus, ar fi părăsit partea carosabilă lovind un trunchi de copac. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto din a treia mașină, a fost transportat la spital. Negativ alcool la testarea cu aparatul etilotest.

FOTO cu caracter ilustrativ