Accident grav pe DN1, la Movila Vulpii
Un accident grav s-a produs joi dimineața DN1, în zona Movila Vulpii. Potrivit IPJ Prahova, o femeie care se afla lângă un autoturism staționat în afara părții carosabile, pe sensul de mers către Câmpina, a fost acroșată de o mașină.
ISU Prahova a anunțat că la fața locului a fost trimis un echipaj SMURD - Terapie Intensivă Mobilă. Victima este o femeie de 26 de ani. Aceasta a fost transportată la spital în stare gravă.
