Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova

Accident grav la Băicoi provocat de un șofer de 81 ani! Două persoane, transportate la spital

Accident grav la Băicoi provocat de un șofer de 81 ani! Două persoane, transportate la spital

Două autoturisme și o dubiță au fost implicate marți dimineață într-un accident  produs  pe DN1, în zona localității Băicoi. intersecție cu DN1, 2 auto și o duba

Potrivit IPJ Prahova, din primele verificări,  un bărbat în vârstă de 81 de ani, care se deplasa la volanul unui autoturism pe sensul de mers Brașov - Ploiești, ar fi efectuat viraj către stânga, fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula pe DN1, din sens opus, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat într-o autoutilitară care era oprită pentru a acorda prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept. Bărbatul de 81 de ani și pasagera din același autoturism au fost transportați la spital. Niciunul dintre cei trei conducatori auto nu consumaseră alcool conform testării cu aparatul etilotest.

Totodată, potrivit ISU Prahova, trei adulti și un copil au refuzat transportul la spital.