Accident în Ploiești. O fată de 15 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Accident în Ploiești. O fată de 15 ani, lovită de mașină pe trecerea de pietoni

O copilă în vârstă de 15 ani a fost lovită luni seara de o mașină în timp ce traversa o stradă din Ploiești. Se pare că impactul s-ar fi produs chiar pe o trecere de pietoni.

Evenimentul s-a produs în centrul municipiului, iar conducătorul auto implicat, un bărbat de 67 de ani, ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan.

"Din primele date a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 67 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Erou Călin Cătălin, din Ploiești, ar fi surprins și accidentat o minoră în vârstă de 15 ani, care se afla în traversarea părții carosabile.

În urma evenimentului rutier minora a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, posibil rănită ușor.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat", au anunțat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.