TCE Ploiești, la un pas de insolvență. Proiectul de majorare a capitalului social a fost prorogat

Au trecut și marți alte trei ore de dezbateri aprinse în Consilul Local Ploiești, în trei reprize, întrerupte de pauze de consultări, pe tema proiectului de majorare a capitalului social al TCE. Asta pentru că reprezentanții legislativului ploieștean au decis, din nou, amânarea proiectului, solicitând timp pentru a analiza activitatea conducerii executive a operatorului și documentele financiare ale societății.
Situația financiară a SC Transport Călători Express Ploiești rămâne un subiect delicat, pentru care autoritățile publice locale nu au găsit o soluție concretă, la care să achieseze toți factorii decizionali.
Proiectul privind majorarea de capitalului social al TCE fusese propus pentru a permite încheierea unui acord de eșalonare a unei datorii, iar în lipsa unui vot societatea de transport a municipalității riscă, de zilele viitoare, blocarea conturilor.
Fiind vorba despre un proiect de patrimoniu, acesta are nevoie de minim 19 voturi favorabile pentru a fi aprobat. La votul din iunie, nu a strâns numărul necesar. De la acea dată, au mai fost patru ședințe, însă proiectul n-a mai ajuns să fie votat. În trei dintre cazuri n-a fost cvorum, iar în cea mai recentă ședință, când au fost suficienți aleși prezenți, consilierii PNL au propus prorogarea.