Raport de activitate al Poliției Locale Ploiești : Au fost aplicate amenzi în valoare de 115.400 lei
Poliția Locală Ploiești a emis un comunicat de presă în care raportul de activitate aferent lunii octombrie 2021. Printre altele, în perioada 01 – 31 octombrie 2021, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat în permanență pentru depistarea și sancționarea persoanelor care încalcă normele legale de conviețuire socială și de gospodărire a localității, fiind întocmite 691 procese-verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 115.400 lei și legitimate 1.704 persoane.
Iată comunicatul de presă emis de Poliției Locale Ploiești:
Acțiuni ordine publică
În perioada 01 – 31 octombrie 2021, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat în permanență pentru depistarea și sancționarea persoanelor care încalcă normele legale de conviețuire socială și de gospodărire a localității, fiind întocmite 691 procese-verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 115.400 lei și legitimate 1.704 persoane.
Astfel, s-au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică pe raza municipiului; în zona unităților de învățământ stabilite în responsabilitate prin Planul local de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zona unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Ploiești în anul școlar 2021 – 2022; la centrul de vaccinare anti – COVID 19 din locația de pe strada Trei Ierarhi (C.N. Al. I. Cuza), din incinta centrului medical Mediurg și cu ocazia desfășurării Campaniei Maratonul Vaccinării de pe Stadionul Ilie Oană; în zona pieței de la Halele Centrale, a Pieței Nord și în zona Oborului Ploiești, asigurându-se sprijin polițiștilor locali din cadrul Serviciului Control Comercial pentru prevenirea și combaterea comerțului stradal neautorizat. De asemenea, s-au asigurat măsuri de ordine și siguranță publică cu ocazia desfășurării unor competiții sportive.
Totodată, s-au efectuat verificări în cazul sesizărilor primite din partea cetățenilor, înregistrate prin dispecerat și registratura electronică sau în mod direct în timpul activităților de patrulare. Au fost monitorizate principalele zone frecventate de persoanele care apelează la mila publicului, pentru prevenirea, combaterea și sancționarea fenomenului cerșetoriei, respectiv intersecția Mc Donald’s Nord, sens giratoriu Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, sens giratoriu Caraiman, intersecția Kaufland Vest și strada Gheorghe Lazăr.
În cea de-a doua jumătate a lunii octombrie, s-au desfășurat acțiuni pentru punerea în aplicare a Legii nr. 55/2020 (r.m.c.) – privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, pe raza municipiului Ploiești, în special în zonele aglomerate: parcuri, piețe, stații, terminale și mijloace de transport în comun aparținând TCE.
În aceeași perioada de referință, polițiștii locali din cadrul Biroului de Intervenție Rapidă au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.700 lei, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, ordine și liniște publică, precum și pentru abandonarea ilegală a deșeurilor pe domeniul public.
Circulație pe drumurile publice
Polițiștii locali cu atribuții pe linie de circulație rutieră au acționat pentru respectarea unei bune conduite pe drumurile publice de către conducătorii auto, precum și asigurarea fluenţei traficului rutier cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de circulaţie. Conform atribuțiilor legale, polițiștii locali au verificat un număr de 383 conducători auto, dintre care 344 au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 70.965 lei, fiind asigurate totodată și măsuri specifice la 8 accidente rutiere soldate cu pagube materiale. Au fost soluționate 307 sesizări ale cetățenilor, cu efectuarea de verificări la fața locului.
De asemenea, s-a asigurat fluența circulației rutiere și pietonale în zona Halelor Centrale, strada Cuza-
Vodă, strada Jurnalist Gabi Dobre, C.D.Gherea, Bd. Republicii și în zona Gării de Sud, precum și în zonele unde au fost executate revizii zilnice la sistemul de semaforizare.
Totodată, polițiștii locali au informat, prin afișarea de flyere, conducătorii de autovehicule transport marfă cu privire la mențiunile art. 1 din H.C.L. 253/2021, prin care se interzice parcarea autoutilitarelor, inclusiv vehiculelor care intră în categoria remorcă/semiremorcă, în parcările de reședință și de domiciliu din municipiul Ploiești și au acționat pentru depistarea celor care nu respectă aceste prevederi.
Disciplină în construcții
În cursul lunii octombrie 2021, polițiștii locali au desfășurat activități în vederea respectării normelor legale în domeniul disciplinei în construcții și publicității pe domeniul public, conform atribuțiilor legale, ce au constat în: monitorizări desfășurate pe raza municipiului, verificări ale lucrărilor de intervenție la rețelele utilitare, semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor, respectarea termenelor de finalizare a lucrărilor edilitare, modalitatea de depozitare a materialelor de construcție și de evacuare a pământului rezultat în urma săpăturii, verificarea șantierelor în lucru – executare lucrări de construire/demolare, verificarea respectării prevederilor H.C.L. nr. 463/2015 privind lipirea de afișe în alte locuri decât cele autorizate, precum și participarea la acțiunile Comisiei pentru verificarea imobilelor neîngrijite, controlându-se respectarea notificărilor ce au fost transmise cetățenilor. De asemenea, au fost soluționate un număr de 49 sesizări.
Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.500 lei - conform prevederilor H.C.L. nr. 228/2006, H.C.L. nr.189/2018, H.C.L. nr.34/2019 și H.C.L. nr. 463/2015, faptele astfel sancționate fiind: semnalizarea necorespunzătoare a lucrării de înlocuire rețea apă și branșamente pe strada Tatra; neasigurarea degajării deșeurilor din construcții pe B-dul Independenței; lipirea de afișe publicitare în alte locuri decât cele autorizate; ocuparea domeniului public cu excedent din sapătaura rezultată în urma lucrării de reparație rețea electrică pe strada Gheorghe Doja; montarea pe domeniul public de mobilier fără autorizările legale; ocuparea domeniului public cu diverse materiale fără autorizările și plata taxelor legale.
Control comercial
În cursul lunii octombrie 2021, polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial au desfășurat 133 acțiuni de control și au aplicat 29 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7000 lei, pentru nerespectarea regulilor privind desfășurarea activității de comerț.
De asemenea, polițiștii locali au soluționat 16 sesizări primite din partea cetățenilor referitoare la comerțul ilegal pe domeniul public și disconfortul creat de anumiți agenți economici, procedându-se la monitorizarea permanentă a zonelor. În plus, au fost întreprinse verificări în cazul a 31 agenți economici, în vederea obținerii avizului pentru stabilirea programului de funcționare. Cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, au fost avertizate verbal un număr de 523 de persoane pentru nepurtarea corespunzatoare a măstii în interiorul piețelor.
Totodată, s-a monitorizat permanent perimetrul adiacent piețelor agro-alimentare, pentru prevenirea comerțului stradal neautorizat, în zone precum: gang Nord si Piața Nord, strada Veronica Micle –BIG Sud, strada Malu Roșu - Magazin Profi, Piața Aurora, Piața Centrală și zonele adiacente.
Protecția mediului
În urma activităților zilnice de patrulare, a acțiunilor de monitorizare desfășurate pe raza municipiului Ploiești și a sesizărilor primite din partea cetățenilor, în cursul lunii octombrie 2021, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.750 lei, persoanelor fizice sau juridice care au încălcat normele legale cu privire la gospodărirea localității.
Astfel, din totalul sancțiunilor contravenționale menționat anterior, 35 au fost aplicate operatorului de salubritate, având valoarea de 87.500 lei, pentru nerespectarea graficului de evacuare a deșeurilor menajere și asimilabile acestora și pentru neridicarea întregii cantități a deșeurilor menajere.
Totodată, polițiștii locali au dat curs unui număr de 106 sesizări înregistrate din partea cetățenilor, cu efectuarea de verificări la fața locului și luarea măsurilor care s-au impus. Faptele astfel reclamate au constat în abandonul deșeurilor menajere pe domeniul public, neîncheierea contractelor de preluare deșeuri provenite din construcții sau renovări cu operatorul autorizat, creșterea și deținerea animalelor de companie în alte condiții decât cele prevazute de lege, împrejmuirea și salubrizarea proprietăților, deversări de ape uzate și menajere în pârâul Dâmbu ori autoturisme abandonate pe domeniul public.
Verificări asociații de proprietari
Polițiștii locali din cadrul Biroului Evidența Persoanelor au desfășurat, în cursul octombrie 2021, acțiuni de control la un număr de 182 asociații de proprietari, cu privire la identificarea deținătorilor cărților de imobil, întocmirea și actualizarea acestora, precum și afișarea datelor de contact ale membrilor comitetului executiv. De asemenea, au fost întreprinse acţiuni de verificare pentru stabilirea identităţii persoanelor, conform solicitărilor transmise de S.P.F.L.Ploieşti, la un numar de 15 adrese. Totodată, polițiștii locali au însoțit lucrătorul Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor cu ocazia deplasării în teren cu camera mobilă pentru preluarea documentelor și a imaginii în cazul a cinci solicitanți nedeplasabili.
Prin acțiunile întreprinse, Poliția Locală Ploiești își dorește să creeze un climat de siguranță, ordine și confort pentru ploieșteni.
Vă stăm permanent la dispoziție prin Dispeceratul instituției, la numerele de telefon 0244/954 și 0244/513255, precum și prin intermediul adresei de e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
