Primarul Volosevici solicită demisia unuia dintre directorii Termo Ploiești

Primarul Volosevici solicită demisia unuia dintre directorii Termo Ploiești

Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, i-a solicitat luni demisia directorului comercial al firmei de termoficare a municipalităţii, reclamând gestionarea deficitară a relaţiei cu clienţii şi lentoarea în organizarea casieriei societăţii.

Primarul a reclamat că Termo, care are nevoie disperată să înceapă să încaseze veniturile din activitatea curentă, nu a fost în stare până acum să-şi organizeze măcar o casierie, deşi a primit, printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local în ultima parte a lunii noiembrie, un spaţiu în interiorul punctului de lucru al Serviciului Public Finanţe Locale de pe strada Basarabilor, din centrul municipiului.

"Nu există probleme financiare, o să vedem exact cum transmitem banii spre Termo Ploieşti. Există, în schimb, o incompetenţă clară la nivelul conducerii firmei de termoficare din Ploieşti şi mă refer la directorul adjunct, comercial, domnul Sorin Nicolae, căruia îi cer public demisia. În 14 zile, nu a fost în stare să pună în practică o hotărâre de Consiliu Local prin care să avem casierie. Nu există vreo logică în ceea ce se întâmplă acolo, există doar oameni din Consiliul de Administraţie şi din zona AGA care se implică în găsirea de soluţii, care nu sunt deloc foarte simple", a afirmat primarul Andrei Volosevici, într-un mesaj video publicat luni pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Ploieşti.