Nouă autobuze electrice vor ajunge în parcul auto al TCE Ploiești

Nouă autobuze electrice noi comandate din fonduri europene, în cadrul unui proiect derulat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, vor ajunge cel târziu în luna mai la Ploiești.
Noile autobuzevor fi folosite pe traseul 2, a anunţat directorul Transport Călători Express, Alexandri Nicolae.
"Cele nouă autobuze electrice vor sosi cel târziu în luna mai. Ele vor funcţiona pe traseul 2, aşa a fost făcut proiectul european încă de la conceprea lui. El include amplasarea de staţii de încărcare rapidă la capătul de linie de la Gara de Vest şi staţii de încărcare lentă la depoul de troleibuze", ne-a declarat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti.
Separat, autorităţile locale speră să mai aducă, pe viitor, 19 mijloace de transport noi, tot electrice şi tot din fonduri europene, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.