FOTO Un loc de joacă din Ploiești a fost vandalizat

FOTO  Un loc de joacă din Ploiești a fost vandalizat

 Un loc de joacă aflat pe strada Eroilor, aproape de Sala Sporturilor  din Ploieşti a fost vandalizat. În acest context, SGU Ploiești a transmis un apel public, amintind că astfel de gesturi antisociale pot pune în pericol siguranţa copiilor.

”În detrimentul eforturilor societății noastre de a întreține obiectele de joacă, din parcurile municipiului, astfel încât acestea să fie utilizate în deplină siguranță de către copii, încă există persoane lipsite de bun simț care vandalizează aceste echipamentele.

 Pe cale de consecință, revenim cu mesajul nostru prin care solicităm tuturor cetățenilor ca, în cazul în care observă astfel de comportament, să sesizeze aspectele la numerele de telefon ale Dispeceratului RASP(0244/984) și Poliției Locale (0244/954).

 Atașat, vă prezentăm câteva imagini cu vandalizarea suprafețelor antitraumă, din perimetrul locului de joacă aferent străzii Eroilor, cu mențiunea că astfel de fapte pot genera consecințe grave în ceea ce privește siguranța copiilor”, se arată scris într-un comunicat de presă emis de SGU Ploiești.