Andrei Volosevici, reacție dură pe tema termoficării Ploieștiului

Primarul Andrei Volosevici a organizat joi o conferinţă, în care a insistat pe varianta propusă de el zilele trecute, de semnare a unui acord cu Veolia Energie, afirmând că varianta pentru care au optat Consiliul Judeţean şi Consiliul Local, de a-i solicita operatorului să asigure continuitatea timp de 90 de zile, nu va duce nicăieri.
Primarul Andrei Volosevici a declarat joi că operatorul anunţase încă dinainte de vot, lucru pe care consilierii îl ştiau, că nu intenţionează să dea curs acelei solicitări. Implicit, el spune că demersul Consiliul Judetean şi CL a fost un „spectacol politic", fără efecte în privinţa asigurării alimentării cu apă caldă şi agent termic după 1 aprilie. Primarul insistă pe varianta propusă de el, care include un acord de prelungire a perioadei de continuitate, până la 13 mai, prin care Veolia s-a arătat de acord inclusiv să renunţe să mai solicite anumite despăgubiri la final de contract. Edilul a mai afirmat că varianta asta a fost discutată şi agreată atât cu operatorul, cât şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, dar soluţia s-a schimbat de seara şi până dimineaţa.
„Ieri am asistat la un spectacol care mi s-a părut jenant. N-aş vrea să duc toată această discuţie către lumea politică. Din punctul meu de vedere, cele două hotărâri n-au niciun fel de logică. Cei care au votat vor fi nevoiţi, mai devreme sau mai târziu, să explice o anumită situaţie care sper să nu se întâmple de la 1 aprilie. Nici măcar nu mă duc pe ideea dacă avem noi dreptate - adică acele 90 de zile curg după data de 31 martie - sau nu avem dreptate, cert este că în mapa şi la cunoştinţa consilierilor judeţeni şi a celor locali era foarte clar răspunsul dat deja de Veolia Energie, şi anume că în niciun caz nu vor achiesa şi nu vor merge către această modalitate de lucru. Marea dezbatere este în ce măsură contractual s-a reziliat pe 26 octombrie, prin trimiterea notificării atât către CJ cât şi către CL, sau pe data de 31 martie. Dar ceea ce m-a deranjat profund este că toţi ştiau că după adoptarea en fanfare, cu forţă politică, a acestei hotărâri, nu ajungem nicăieri. Pentru că noi vom solicita ca Veolia Energie să-şi manifeste - spunem noi - obligaţia legală, şi să asigure continuitatea 90 de zile începând cu data de 31 martie, în contextual în care la mapă deja se trimisese hârtie cu punct de vedere că niciodată nu vor face lucrul ăsta”, a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti, care a afirmat că votul a fost „doar un gest de forţă, care n-are niciun efect” în sensul asigurării confortului ploieştenilor.
Andrei Volosevici a spus că, în viziunea sa, soluţia ar fi aprobarea acordului propus anterior şi discutat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai operatorului.
„S-a discutat un proiect de hotărâre cu o propunere de acord cu Veolia Energie, care a fost prorogat. Au fost mai multe runde de negocieri. Mi se pare ireal cum, din raţionamente politice, lucrurile se schimbă de seara până dimineaţa. Luni am avut o întâlnire între cele trei părţi, eu şi viceprimarul Nicodim, preşedintele Consiliului Judeţean şi cei doi vicepreşedinţi, reprezentanţii Veolia, făcusem o anumită schemă vizavi de cum ar trebui să arate acordul, s-a renegociat, în sensul ca anumite sume să fie scoase”, a mai precizat Volosevici.
„Către Veolia Energie avem anumite sume: tot ce înseamnă partea de subvenţie în sezonul de iarnă 2021-2022; ratrapajul, care e obligatoriu conform legii, ce poate să fie 90 sau 99 de milioane de lei, plus-minus 10%, raportat la ceea ce înseamnă evidenţa care se calculează şi este avizată de forurile centrale; şi investiţii de 9,6 milioane de euro considerate peste investiţiile obligatorii în conformitate cu prevederile contractului şi 24 de milioane de lei, contravaloarea certificatelor CO2, aşa cum sunt ele denumite. S-a pornit de la toate aceste lucruri. Evident, într-o negociere prima discuţie este legată de furnizarea agentului termic şi a doua este varianta de lucru vizavi de aceste sume. S-au făcut demersurile necesare, Veolia şi-a făcut procedurile interne şi ne-a venit o hârtie prin care acceptă ca sumele respective, în cazul în care se încheie acordul, respectiv 9,6 milioane de euro şi 24 de milioane de lei, să fie şterse. Adică aproximativ 15 milioane de euro. Repet, asta în contextul în care se încheia acordul. Acesta era pe 45 de zile”, a detaliat primarul Ploieştiului.
Primarul a prezentat şi o schiţă cu avantaje şi dezavantaje, insistând că acordul propus de el ar duce atât la garanţia că Ploieştiul nu va rămâne fără apă caldă şi căldură după 1 aprilie, dar şi la scutirea unor cheltuieli de aproape 72 de milioane de lei invocate de Veolia Energie. Referitor la suma de aproape 99 de milioane de lei inclusă în acel acord, Andrei Volosevici spune că, indiferent de formula aleasă, aceasta tot va trebui suportată din bugetul local, singura variabilă fiind pe lunile aprilie şi mai. Explicaţia, în acest caz, este că acele sume ţin de activitateacurentă, ele reprezentând plata unor diferenţe de costuri la gaze, pentru perioada scursă din noiembrie 2021 şi până în prezent, pe care operatorul are dreptul să le solicite conform contractului.
„În cazul în care se semna acordul, operatorul renunţa să mai solicite acele sume. Practic, 15 milioane de euro nu mai existau, nici în obligaţia Primăriei nici în cea a Consiliului Judeţean. Eu cred că este un avantaj. Aici (n.r. în varianta agreată de CJ şi CL), ele există, după părerea mea se va merge în instanţă, foarte rapid se vor câştiga, iar pericolul este că, odată câştigate, vor fi şi executat silit. Şi atunci s-ar putea să ne trezim, poate în maxim un an, cu conturile blocate, atât al Consiliului Judeţean cât şi al Primăriei. Aceste cheltuieli sunt asumate prin Actul adiţional nr. 4 din mai 2019, nu le-am inventat noi. Alte avantaje, în urma negocierii, tot ce înseamnă plăţile datorate prin factura la subvenţie şi ratrapaj se plăteau în 30 de rate, începând din iulie 2022. Şi cel mai important avantaj, fără discuţie, este că din 1 aprilie 2022 o să avem căldură şi apă caldă. În cealaltă variantă nu e nicio şansă şi îmi asum public ce spun”, a mai afirmat primarul.
„Practic, diferenţa între ce avem acum de plătit şi ce ar trebui să plătim prin acord este de aproximativ 9 milioane de lei pe ratrapaj. Dar, atenţie, în momentul acesta discutăm şi despre sumele de 15 milioane de euro care ne vor veni în cap ca un retevei”, a mai declarat Andrei Volosevici.
Întrebaţi de jurnalişti dacă încredinţarea directă a unui nou contract, până la finalizarea licitaţiei, ar fi o soluţie, atât reprezentanţii Primăriei Ploieşti cât şi cei ai Consiliului Judeţean au preferat să evite un răspuns ferm în favoarea încredinţării. „Încredinţarea directă poţi s-o derulezi după ce ai constatat o stare de necesitate. Pentru asta, trebuie să faci dovada că ai fi putut să închei contractul până la data respectivă, dar din motive independente - contestaţii, verificări ANAP sau cine mai ştie ce - nu ai reuşit, iar atunci s-a creat o stare indepdenetă de modul în care îţi faci tu paşii şi constaţi lucrul ăsta. În al doilea rând, trebuie să mai ai şi cui”, a mai declarat Andrei Volosevici.
„Fac apel la raţiune. Ştiţi la fel de bine ca mine cine va fi tuns, ras şi frezat, politic, subsemnatul. Sunt obişnuit ca din când în când, de Paşte, să trăiesc câte-o situaţie din asta. Eu sper că la 1 aprilie vom avea apă. Mi se pare normal să ofer o soluţie legală, am oferit-o. A fost prorogată, trebuie să-şi asume responsabilitatea cei care au preferat cealaltă formă. Sper ca, totuşi, cineva să se trezească şi să vadă că spectacolele politice nu merg”, a conchis primarul municipiului Ploieşti.