Afacere sau necesitate?! Proiecte controversate privind construirea a două grădinițe în Ploiești
Scandal monstru între primarul Adrian Dobre și consilierii locali PSD și ALDE pe tema construirii a două grădinițe în Ploiești pe străzile Aleea Strunga și Bulevardul Petrolului !
Proiectele HCL promovate de șeful executivului ploieștean, care vizează cele două unități școlare, au fost respinse în mai multe rânduri de Consiliul Local Ploiești pe motiv că fie nu aveau toate vizele de legalitate, fie aleșii locali au considerat că sumele necesare construirii lor depășesc cu mult posibilitățile de finanțare ale executivului ploieștean.
O nouă ședință de Consiliu Local Ploiești
Totuși, în speranța că de această dată proiectele vor primi votul aleșilor locali, primarul Adrian Dobre a convocat luni o nouă ședință a Consiliului Local Ploiești, de data aceasta extraordinară.
Astfel, pe ordinea de zi au fost cinci proiecte, respectiv patru care vizau construirea celor două grădinițe pe străzile Aleea Strunga și Bulevardul Petrolului, iar ultimul se referea strict la modificarea listei de investiții din creditul Exim Bank.
Proiectele nu au mai fost puse în discuție din lipsă de cvorum, în sală fiind prezenți doar aleșii PNL, PMP și doi consilieri de la PSD.
Primarului Adrian Dobre: Patru ani de bătaie de joc în Consiliul Local Ploiești
Faptul că nici de această dată proiectele pe care primarul Adrian Dobre le vrea cu orice preț implementate a atras mânia acestuia, edilul criticând dur lipsa prezenței în sală a consilierilor PSD și ALDE. În intervenția sa, edilul a vorbit doar despre grădinița care se vrea a se construi pe strada Strunga, uitând și de proiectul privind grădinița de pe Bulevardul Petrolului.
”După aproximativ patru ani de zile de bătaie de joc în consiliul local, a unei majorități PSD-ALDE, constatăm în continuare că această bătaie de joc merge mai departe. Am adus astăzi două proiecte de hotărâre care erau extreme de importante pentru municipiul Ploiești, unul pe fonduri europene, e vorba despre o grădiniță, și vreau să întreb și eu dacă avem sau nu avem nevoie de grădinițe pentru a ne focusa viitoarea strategie de dezvoltare pe altceva în municipiul Ploiești, (….), iar al doilea subiect era împrumutul de la Exim Bank, unde trebuia să facem un transfer de bani de la nişte proiecte ca să nu avem probleme! Nicio problemă! Vorbim de o grădiniţă care nu înțeleg ce se întâmplă cu ea. Ați aprobat lunile trecute un subiect similar, pentru grădinița de pe Poștei, în aceleași condiții, la fel, realizată cu modificările care au avut loc succesiv până când, în urma clarificărilor solicitate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice și au fost puse la punct. Despre același lucru vorbim și aici, o grădiniță nouă, pe un teren viran, într-un loc în care avem nevoie de grădinițe. Avem familii tinere care ne solicit grădinițe în acea zonă.Acolo avem o problemă cu școala care a devenit neîncăpătoare datorită familiilor tinere care stau în zona respectivă(…). Ba mai mult decât atât, constatăm cu toții că prețul căminului de bătrâni, care nu este o clădire cu tot atât de multe dotări precum este această grădiniță, ne costă 770 euro/mp versus 720 euro/mp, grădiniță cu toate dotările necesare ”, a susținut primarul Adrian Dobre.
Teama de a vota două proiecte controversate
Totuși, ce a uitat edilul să precizeze este faptul că proiectele controversate aveau aviz negativ de la Direcţia Economică şi nu avea nici viza de legalitate a Secretarului General al Municipiului Ploieşti!
Ba mai mult, potrivit surselor din rândul administraţiei publice locale, valoarea de construire ar fi undeva în jurul sumei de 1400 euro/mp, proiectantul motivând că a respectat normele europene în vigoare.
În plus, din valoarea totală a investiției, municipalitatea ar trebui să suporte 70%, ci nu 2% cât figura atunci când proiectul a fost aprobat iniţial.
Misterul Intergroup Engineering
Un alt aspect controversat care a ieșit la iveală în urma dezbaterilor pe tema celor două grădinițe a fost faptul că s-a aflat modul în care Intergroup Engineering încasează bani pe serviciile prestate privind asigurarea de consultanță pentru atragerea de fonduri europene. Concret, aleșii locali au rămas șocați când au aflat faptul că executivul ploieștean a prelungit contractul cu societatea respectivă printr-un act adițional care nu a fost supus dezbaterii în Consiliul Local Ploiești. Ba mai mult, în actul adițional ar exista o clauză care prevede că Intergroup primește un procent de aproximativ 10% din valoarea proiectelor pe fonduri europene indiferent dacă acestea au fost implentate sau nu. Asta nu ar fi o problemă dacă banii nu ar fi fost plătiți din bugetul local!
Andrei Volosevici, reacție pe Facebook
Prin intermediul unei postări pe Facebook, Andrei Volosevici, fostul primar al Ploieștiului, a solicitat aleșilor locali să reanalizeze proiectul HCL care privește construirea celor două grădinițe din Ploiești.
”Am hotarat ca de astazi sa incep sa va exprim punctul de vedere fata de anumite proiecte administrative din Ploiesti.
Adresez pe aceasta cale o rugaminte respectuosa membrilor Consiliului Local Ploiesti si executivului primariei cu privire la posibilitatea de a proroga si reanaliza proiectele de hotarare supuse dezbaterii maine, 13 noiembrie, ce au ca obiectiv construirea a doua gradinite in Ploiesti.
In luna decembrie a anului 2018, prin hotarari adoptate de Consiliul Local, ce au aprobat indicatorii tehnico-economici ai celor doua gradinite si accesarea fondurilor europene pentru aceste obiective, s-a stabilit o contributie financiara a primariei de 2% din valoare, mai exact, 330.442,7 lei pentru obiectivul din Aleea Strunga, respectiv 326.795,13 lei pentru obiectivul situat in Bulevardul Petrolului.
Proiectele de hotarare de maine, care modifica in plus si indicatorii tehnico-economici (pentru considerente pe care nu le inteleg) stabilesc contributia primariei, deci obligatia financiara pentru urmatorii ani, la aproximativ 70% din valoare, adica de aproximativ 30 de ori mai mult, respectiv 9.608.435 lei pentru obiectivul din Aleea Strunga si 9.737.391 lei pentru obiectivul din Bulevardul Petrolului, reprezentand o diferenta de aproximativ 18.688.000 lei fata de proiectele initiale.
Evident, sunt un sustinator al dezvoltarii infrastructurii prescolare, ideal prin fonduri europene, dar consider imensa contributia financiara a bugetului local, in acest caz, si putin sustenabila in viitoarele bugete.
Va propun sa analizati aceasta situatie si sa luati in calcul si alte variante posibile”, a fost mesajul fostului primar Andrei Volosevici.
