Un copil de 2 ani a murit de gripă în Prahova. Este al cincilea deces înregistrat în județ din cauza AH1

Un copil de 2 ani a murit de gripă în Prahova. Este al cincilea deces  înregistrat în județ din cauza AH1

INSP a anunțat, vineri după-amiază,  al 63-lea deces înregistrat în acest sezon, la nivel național, la un pacient la care a fost confirmat virusul gripal. Cazul este al unui băiețel în vârstă de doi ani, din județul Prahova, care s-a stins din viață în cursul zilei de joi, 12 martie.

Potrivit informațiilor furnizate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, micuțul avea condiții medicale preexistente și nu era vaccinat anti-gripal.

Analizele au arătat că acesta era infectat cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.