Primele rezultate ale anchetei în cazul copilului cu malnutriție
Prefectura Prahova a prezentat vineri primele rezultate ale anchetei declanşate în cazul copilului din Valea Călugărească adus în stare gravă la Spitalul de Pediatrie Ploieşti. Verificările indică faptul că mama bebeluşului de două luni ar fi ajuns cu el la Spitalul din Urlaţi miercuri seară, însă a renunţat după o discuţie cu paznicul, iar apoi a dus copilul la Ploieşti joi dimineaţă.
Virgiliu Nanu, prefectul judeţului Prahova, , a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă faptul că instituţiile şi-au prezentat concluziile, cu excepţia Poliţiei şi a Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Potrivit raportului preliminar, copilul nu a ajuns efectiv la Spitalul Orăşenesc Urlaţi.
Totuși, pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere apare o femeie care pare să fie mama acestuia şi care a ajuns până la agentul de pază, miercuri seară. Aceasta a fost descurajată şi a plecat, după ce i s-a spus că programul de la Pediatrie se încheiase cu aproximativ două ore înainte. A doua zi dimineaţă, copilul a fost adus cu ambulanţa la Spitalul de Pediatrie Ploieşti.
Iată comunicatul de presă emis de Prefectura Prahova:
În urma constituirii prin Ordin de Prefect a unei comisii mixte de verificare a cazului respectiv, putem prezenta opiniei publice o informare preliminară, urmând ca un raport final să fie prezentat după încheierea tuturor cercetărilor. Astfel, din instituțiile cu atribuții în acest sens nominalizate de către Prefectul Județului Prahova pentru a verifica aspectele semnalate, încă nu au fost finalizate verificările de către Direcția Generală de Asistența Socială și Protecția Copilului Prahova și de către Inspectoratul Județean de Poliție Prahova. Celelalte instituții au prezentat următoarele concluzii:
1.Direcția de Sănătate Publică Prahova ne-a informat următoarele:
- în data de 10.05.2023 la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Urlați nu s-a prezentat vreo mamă cu un pacient (copil în vârstă de două luni);
-la aceeași dată erau asigurate linii de gardă în specialitatea Medicină Internă, Chirurgie Generală și Pediatrie (medicul pediatru având program de lucru până la ora 19);
-în jurul orelor 20:43 pe sistemul de supraveghere video a unității sanitare se observă o persoană de sex feminin cu un sugar în brațe care a discutat cu agentul de pază al unității din dreptul porții, după care aceasta, deplasându-se către un automobil aflat în stradă, părăsește unitatea;
-în urma verificărilor condițiilor igienico-sanitare din cadrul Compartimentului de Pediatrie al Spitalului Orășenesc Urlați nu au fost constatate nereguli sau abateri.
În dimineața zilei de 11.05.2023, o ambulanță a fost solicitată de către familia pacientului și acesta a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești.
2.În ceea ce privește constatările Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, precizăm că atât firma de pază cât și Spitalul Orășenesc Urlați, respectau legislația în domeniu.
3.În ceea ce privește constatările Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, pacientul nefiind tratat în cadrul Spitalului Orășenesc Urlați, a fost încheiat un proces verbal de constatare pentru perioada respectivă în urma căruia rezulta faptul că în data respectivă niciun pacient nu a fost refuzat sau redirecționat către o altă unitate sanitară de către personalul medical", a anunţat Prefectura Prahova, într-un comunicat transmis vineri.
