Prezența la urne la ora 19:00 în municipiul Ploiești

Prezența la urne la ora 19:00 în municipiul Ploiești

Secțiile de votare s-au deschis de la ora 7:00 și vor aștepta ploieștenii să-și aleagă persoanele care vor fi în fruntea administrației locale până la ora 21:00.

Astfel, până la ora 19:00, în municipiul reședință de județ s-au prezentat la urne 55.467 de votanți, reprezentând doar 29,43 % din totalul ploieștenilor cu drept de vot. Așadar, cu două ore înainte de închiderea secțiilor de votare, prezența la vot în rândul ploieștenilor este sub o treime. 

Dintre aceștia, 177 de votanți au beneficiat de urna mobilă. 

Relevant de menționat este faptul că numărul tinerilor care și-au exercitat dreptul de vot până la această oră este unul extrem de redus, comparativ cu votanții aparținând categoriilor de vârstă 45-64 de ani și 65+, care au ieșit la vot într-un număr considerabil. 

Elocvent în acest sens este numărul persoanelor din categoria de vârstă 45-64, care au ieșit la vot, respectiv 23.062. Așadar, 41,57% din persoanele care și-au exercitat dreptul de vot până la acest moment aparțin acestei categorii.