FOTO| A început Târgul Toamnei Ploiești, ediția aXIXa
Târgul Toamnei, ajuns deja la cea de-a 19-a ediție, și- a deschis porțile în această dimineață la Ploiești! Ținând cont că ne aflăm în plină pandemie COVID, organizatorilor au luat toate măsurile de siguranță necesare pentru a preveni răspândirea acestei boli. La eveniment participă 30 de producători.
Devenit deja tradiție în municipiul Ploiești, ediția de anul acesta a ”Târgului Toameni” se va desfășura în zona Halelor Centrale, în parcarea de pe strada Griviței, și la Piața Vest. Ținând cont că ne aflăm în plină pandemie COVID, organizatorii susțin că au luat toate măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea acestei boli
La “Târgul Toamnei” Ploiești vor participa producători autohtoni de legume-fructe, vinificație, produse tradiționale românești, meșteri artizani, care vor prezenta produsele în standuri special amenajate. De asemenea, în parcarea situată între Palatul Culturii și Parcul “Toma Socolescu” este amenajată o zonă de street food, cu mențiunea că nu vor fi amenajate terase, mâncarea fiind comercializată strict la pachet.
Negustorii prezenți la târg îi așteptă pe ploieșteni, într-un cadru plăcut amenajat, cu fructe coapte, parfumate și gustoase legume de sezon, dulcețuri, șerbeturi. Sunt pregătite pentru iarnă și diferite feluri de zacuscă sau murături asortate. Diferite feluri de brânzeturi și lactate pot fi cumpărate de la Târgul Toamnei din Ploiești. Conform tradiției, pe lângă alte bucate calde și atrăgătoare, se vor pregăti pentru doritori și îmbietoare fripturi și pastramă din oaie sau vițel la proțap, stropite cu mujdei și un pahar de must sau vin fiert.
Evenimentul își va ține deschise porțile în perioada 01- 10 octombrie.





