Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, reacție pe tema ADI Mobilitate

Deputatul Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, a reacționat în urma declarațiilor făcute pe tema ADI Mobilitate Prahova.Președintele social-democraților prahoveni este de părere că aderarea municipiului Ploiești la ADI Mobilitate Prahova nu ar trebui să aibă vreo consecință negativă asupra transportului public ploieștean. Totodată Toader susține că TCE Ploiești ar putea fi societatea care s-ar putea extinde și, în anumite condiții prevăzute de lege, ar putea să opereze curse intrajudețene, în limitele teritoriale ale localităților componente ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.
”În spațiul public au apărut unele temeri privind înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Mobilitate Prahova, printr-o decizie recentă a Consiliului Județean, o structură care ar putea avea impact asupra transportului public din municipiul Ploiești.
Personal, consider că aderarea municipiului Ploiești la ADI Mobilitate Prahova nu ar trebui să aibă vreo consecință negativă asupra transportului public ploieștean, DACĂ între membrii acestei asociații va fi o comunicare CORECTĂ și CONSTANTĂ. Dimpotrivă, TCE Ploiești ar putea fi societatea care s-ar putea extinde și, în anumite condiții prevăzute de lege, ar putea să opereze curse intrajudețene, în limitele teritoriale ale localităților componente ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară.
Cu toate acestea, vă supun atenției această chestiune legitimă care se adresează tuturor locuitorilor din Ploiești și din zona limitrofă municipiului reședință de județ.
O întrebare care se dorește a fi o consultare publică a locuitorilor din Ploiești, Băicoi, Boldești-Scăeni, Plopeni, Ariceștii Rahtivani, Blejoi, Bucov, Berceni, Bărcănești, Brazi, Păulești, Târgșoru Vechi, Valea Călugărească, Râfov. Ce decizie trebuie luată în legătură cu transportul public de călători din zona Ploieștiului, care cuprinde și localitățile menționate?”, a scris Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, pe pagina personală de Facebook.