Veolia amenință că se retrage de la Petrolul Ploiești ! A solicitat demiterea lui Marius Stan din funcția de președinte al clublui

Veolia amenință că se retrage de la Petrolul Ploiești ! A solicitat demiterea lui Marius Stan din funcția de președinte al clublui

Tensiuni în familia Petrolului Ploiești! Partenerul finanțator al clubului ploieștean, Veolia România, a emis un comunicat de presă prin care amenință că se va retrage din parteneriat în cazul în care președintele Marius Stan nu va fi demis. Asta în contextul în care Stan a anunțat că va pleca la finele acestui campionat, indiferent da Petrolul va promova sau nu!

Concret, cei de la Veolia au solicitat  în regim de urgență întrunirea AGA a FC Petrolul Ploiești pentru revocarea acestuia din funcția de președinte al clubului și stabilirea măsurilor necesare pentru următoarea perioadă. Reacția ”partenerului finanțator” vine în contextul în care Marius Stan a anunțat că va candida pentru fucția de primar al orașului Galați la alegerile locale din vara acestui an.

Totuși nu trebuie să uităm faptul că  Mădălin Mihailovici, CEO Veolia, a fost persoana care l-a propus în funcția de președinte al Petrolului Ploiești. Drept urmare nu avem cum să nu ne întrebăm de ce a fost necesar să apară un nou ”circ mediatic” în care  Grupul Veolia amenință că se retrage din parteneriat și de ce nu s-a discutat această problemă în spatele ușilor închise.

Un lucru este cert! Numeroasele ieșiri ale companiei Veolia România în care anunță sau amenință că se va retrage de la Petrolul arată că parteneriatul este departe de a fi unul sănătos și de durată  !

Iată comunicatul de presă :

 

 Veolia România solicită demiterea domnului Marius Stan din funcția de președinte al clubului FC Petrolul Ploiești după aflarea din surse media a informației că acesta și-a lansat candidatura pentru obținerea unui al doilea mandat de primar al oraşului Galaţi.

Această situație este în conflict direct cu valorile și misiunea Veolia, care este apolitică, și încalcă fragrant termenii parteneriatului încheiat în vara 2017.

 

Prin parteneriatul cu Veolia, FC Petrolul Ploiești și-a propus reclădirea unui club puternic, care să reprezinte cu cinste comunitatea locală și să ajungă cât mai repede acolo unde îi este locul: în prim-planul fotbalului românesc, pe baza unei creşteri sănătoase şi a unui mod de lucru profesionist, fair-play și apolitic.

Onestitatea, responsabilitatea, solidaritatea, respectul, formează baza performanței pe care o așteptăm și o susținem din partea unui Președinte și a clubului pe care îl reprezintă.

 

De aceea, Partenerul finanțator a solicitat în regim de urgență întrunirea AGA a FC Petrolul Ploiești pentru revocarea domnului Marius Stan din funcția de președinte al clubului și stabilirea măsurilor necesare pentru următoarea perioadă. În caz contrar, Veolia România se va retrage din parteneriat.

 

Partenerul Finanțator continuă astfel misiunea adoptată, de a consolida încrederea în bunele practici, în etică și corectitudine pentru FC Petrolul Ploiești.