Tensiuni la Petrolul Ploiești?!  Motivul absenței președintelui Marius Stan

Tensiuni la Petrolul Ploiești?!  Motivul absenței președintelui Marius Stan

Foarte multe scenarii au fost creionate după ce Marius Stan, președintele Petrolului Ploiești, nu a mai fost prezent la club preț de două săptămâni.

Potrivit surselor deprahova.ro, Stan a fost nevoit să ia o pauză pentru o perioadă scurtă de timp din cauza unor probleme de sănătate. Mai exact, președintele Petrolului Ploiești a suferit o intervenție chirurgicală pe inimă ceea ce a făcut ca prezența la club să fie imposibilă în această perioadă.

Un prilej bun pentru cei care  ”nu-l au la inimă” să arunce pe piață diverse zvonuri și scenarii, care au ajuns și la urechile lui Marius Stan.

Potrivit acelorași surse apropiate clubului ploieștean, în rândul conducerii ar exista anumite persoane care încearcă să profite de orice moment pentru a-l înlătura pe Stan. Iar asta se pare că l-a determinat de mai multe ori pe actualul președinte al Petrolului Ploiești să intenționeze să demisioneze, însă a fost oprit de Mădălin Mihailovici.