Simțul unui lup bătrân. Gigi Mulțescu a prevăzut soarta partidei cu FC Argeși. Ce i-a scăpat tehnicianului

Simțul unui lup bătrân. Gigi Mulțescu a prevăzut soarta partidei cu FC Argeși. Ce i-a scăpat tehnicianului

Șirul victoriilor consecutive s-a oprit după numai două etape pentru Petrolul Ploiești, formația ploieșteană pierzând miercuri seară, pe teren propriu, partida cu FC Argeș, scor 1-2.

Eșecul cu siguranță nu l-a surprins pe Gigi Mulțescu, tehnicianul formației ploieștene simțind precum un lup bătrân că această partidă este una dificilă. De altfel, rezervat în declarații, antrenorul ”lupilor” a anunțat încă de la conferința de presă dinaintea meciului faptul că pe elevii săi îi așteaptă un meci greu.
Ce nu a prevăzut a fost atât faptul că ghinionul s-a ținut ca scaiul de Petrolul Ploiești și de această dată, Chindriş, după un corner bătut de pe stânga, trimitând mingea, cu capul, în bara din stânga lui Grecu, dar și că lupii vor avea un penalty neacordat în prima repriză,  chiar sub ochii arbitrului Adrian Comănescu.
Două faze care cu siguranță schimbau soarta partidei.

Astfel că tabela a arătat la final  Petrolul Ploiești 1-2 FC Argeși, după ce oaspeţii au punctat în minutul 5 prin Vasile Buhăescu şi în minutul 56 prin Constantin Barbu, în vreme ce pentru echipa ploieșteană a marcat Robert Moldoveanu în minutul 11.


În urma acestei înfrângeri, Petrolul Ploiești nu doar că a ratat șansa de a urca pe locul doi în clasamentul Ligii 2, dar a ajuns, din nou, în afara podiumului, ocupând, acum, poziţia a patra, la opt puncte distanţă de liderul Academica Clinceni, şi la un singur punct în spatele lui “U” Cluj şi Chindia Târgovişte.