Reacția Uniunii Suporterilor Petroliști după eșecul de la Arad:Petrolul, încotro?

Reacția Uniunii Suporterilor Petroliști după eșecul de la Arad:Petrolul, încotro?

UTA Arad a câştigat tot cu 3-0 şi meciul retur cu Petrolul Ploiești din aceast sezon al Ligii 2. În urma eșecului drastic suferit de Petrolul Ploiești  în fața arădenilor, Uniunea Suporterilor Petroliști a emis un comunicat de presă pe care îl redăm integral.

”Vara trecută, după ce am trecut cu greu peste gustul amar al ratării promovării, cauzată în mod covârșitor de managementul dezastruos al clubului în sezonul trecut, am avut parte de un nou început, cu un lot nou, un antrenor nou și un conducător nou. Partenerul finanțator ne-a cerut la acel "moment zero" răbdare și liniște și am fost asigurați de către acesta că "nu vom mai repeta greșelile din sezonul trecut".
Sezonul a început și, deși lucrurile la echipă evoluau într-un mod care nu ne mulțumea, am avut răbdare și, mai ales, am oferit liniște, pentru ca am considerat o datorie de onoare din partea noastră sa oferim o șansă reala noii echipe de conducere, atât cea tehnică, cât și cea managerială. Etapele au trecut, una după alta, iar evoluția echipei a continuat să fie sub așteptări, ajungând sa încheiem turul de campionat în genunchi, pierzând acasă în fața unei nou promovate venită la Ploiești după o serie de eșecuri, la finalul unui meci în care s-a auzit pentru prima oară "Demisia!" și care a poziționat Petrolul pe un loc nepromovabil, deloc aducător de liniște.
Dar poate cel mai dureros pentru noi, suporterii, mai dureros chiar decât jocul cenușiu și chinuit, care continuă să dezamăgească profund, este senzația că Petrolul nu mai este o familie, lucru confirmat pe deplin și de ultima apariție publică a Președintelui, care și-a anunțat în mod unilateral și irevocabil plecarea, la numai câteva luni de la numirea sa în funcție.
Este evident, in situatia in care Petrolul se afla acum, incăpățânarea și orgoliile nu isi au rostul, mai mult manifestarea lor nu va face altceva decat sa afecteze si mai mult, mersul, si asa poticnit, al echipei, in noua tentativa de a reusi la finalul acestui campionat promovarea pe prima scena fotbalistica a tarii.
Deși ne este din ce în ce mai greu sa găsim prin buzunarele noastre "de doi lei speranță", acum, cand sansele de a termina pe un loc promovabil acest sezon s-au redus considerabil, facem un gest de normalitate, chemând toți membrii comunității noastre galben-albastre la un dialog deschis: suporteri - prin intermediul Asociațiilor/Ligilor legal constituite, glorii, conducerea clubului (administrativă și tehnică) și Partenerul Finanțator. Știm ca pe data de 11 decembrie este convocata o ședință a clubului, pentru analiza situației "la zi" a echipei, însă considerăm că înainte de aceasta ședință, pe data de 10 decembrie(ora si locul urmand a fi stabilite de comun acord), ar fi bine ca toată comunitatea petrolistă sa contribuie la stabilirea Agendei de lucru din data de 11 decembrie, cu puncte de discuție concrete, care sa reflecte grijile și problemele care ne macină zi de zi, pe toți.

Lansăm în spațiul public aceasta invitație, sperând ca membrii comunității, incluzând atât conducerea clubului cât și Partenerul Finanțator, sa răspundă pozitiv la acest dialog necesar și firesc.

HAI PETROLUL!”, se arată scris în comunicatul emis de USP.

În ceea ce privește situația clasamentului, după victoria de astăzi UTA Arad are 41 de puncte dupa 20 de jocuri si este urmata de CS Mioveni, 37 p (20 j), Rapid Bucuresti, 35 p (20 j), FC Arges, 33 p (20 j), Turris-Oltul Turnu Magurele, 32 p (19 j), ASU Poli, 31 p (20 j), Metaloglobus, 31 p (20 j), Petrolul Ploiesti, 31 p (20 j).