Grozav, după meciul de infarct de la Botoșani: Am ratat acest penalty, sunt supărat, dar nu avem ce sa mai facem acum, mergem înainte

Grozav, după meciul de infarct de la Botoșani: Am ratat acest penalty, sunt supărat, dar nu avem ce sa mai facem acum, mergem înainte

Petrolul Ploiești a remizat pe terenul celor de la Botoșani, scor 1-1, în etapa a doua din SuperLiga României, într-o partidă interzisă cardiacilor.

Gicu Grozav a deschis scorul în minutul 14 al partidei, însă reușita sa nu a fost suficientă pentru Petrolul, care a fost egalată până la pauză, după o serie de erori în apărarea lupilor.

În minutul 38 al partidei, Roman șutează cu stângul de la marginea careului, balonul este respins în lateral de Zima. Patache recuperează și îi trimite lui Dican, care centrează, iar Roman deviază cu călcâiul și înscrie.

Petrolul Ploiești putea să revină în avantaj în finalul reprizei a doua, însă reușita splendidă al lui Gicu Grozav, un șut violent care „ciupise” din transversală înainte de a intra în plasă, a fost anulat de VAR pe motiv de ofsaid!

Dramatismul a continuat și în minutele următoare!  Petrolul Ploiești a primit un penalty nesperat dictat în minutul 90+11, însă același Gicu Grozav a trimis pe lângă de la punctul cu var.

"O partidă grea, pe o caldură foarte mare. Am muncit mult, am sperat până în ultimul moment că putem pleca cu cele trei puncte. Am ratat acest penalty, sunt supărat, dar nu avem ce sa mai facem acum, mergem înainte.

Acesta e fotbalul, penalty-urile se ratează. E al doilea meci în care se întamplă. Puteam să avem 6 puncte acum. Obiectivul e să parcurgem campionatul ca anul trecut, dar luăm pas cu pas si la final vom trage linie", a spus Grozav.

 Astfel, în cele două partide, Petrolul Ploiești pierde patru puncte importante după ce în fiecare partidă a fost irosit câte un penalty.

Sursa foto:  Ionuț Tăbultoc- gsp.ro