Doar tristeațea a rămas virală la Petrolul Ploiești

Doar tristeațea a rămas virală la Petrolul Ploiești

O fotografie surprinsă pe Cluj Arena,  în care două tinere suporterițe ale Petrolului erau în lacrimi după înfrângerea rușionoasă a formației ploieștene, U Cluj impunându-se cu scorul de 4 la 0, a devenit rapid virală în mediul on-line.

Nu este pentru prima oară când imagini care ilustrează suferința  suporterilor Petrolului Ploiești devin virale. Parcă aceștia trăiesc într-un cerc vicios.

Durerea este cu atât mai mare, cu cât la Petrolul Ploiești există toate condițiile pentru perfomanță.  

Iar cum așteptările fanilor ploieșteni sunt destul de mari, faptul că, având toate condițiile necesare pentru performanță, jucătorii formației ploieștene nu reușec să practice un joc care să aducă rezultate pozitive și promovarea în Liga 1,  nu face decât să accentueze suferința.

Totuși, în toată această nebunie, există și o parte plină a paharului. Șansele ca Petrolul Ploiești să promoveze în Liga 1 nu sunt pierdute. Totul depinde de deciziile președintelui Marius Stan și ale antrenorului Flavius Stoican. Este nevoie ca jucătorii să înțeleagă greutatea tricoului pe care îl îmbracă de câte ori ies pe teren.