Peluza I Ilie Oană, reacţie după înfrângerea Petrolului de la Clinceni:Nu este o ruşine să recunoşti că până aici ai putut să ajuţi şi să te retragi! Este dramatic să continui şi să nu vezi realitatea!

Suporterii Petrolului Ploiești  din cadrul Peluzei I Ilie Oană au reacționat dur după ce formația ploieșteană a pierdut o șansă importantă în lupta pentru primul loc în Liga 2. Elevii lui Tavi Griogre au fost învinși la Clinceni, cu scorul de 2-1, și rămâne cu 39 de puncte, în acest moment fiind pe locul patru în clasament.
Reacția fanilor vine în contextul în care echipa prestează un joc slab de o bună perioadă de timp.

Astfel, prin intermediul unui comunicat de presă, Peluza I Ilie Oană a criticat managementul sportiv de la club, susținând că președintele Cristi Vlad și tehnicianul interimar Tavi Grigore sunt principalii vinovați de modul în care echipa se prezintă în teren, mai ales că partenerul-finanțator le-a asigurat toate condițiile necesare pentru a avea performanță.

Iată comunicatul de presă:

Ați umplut paharul! Ați dat dovadă încă odată că pentru voi Petrolul este o pălărie mult prea mare pe care nu puteți să o duceți. Ați ajuns un cancer pentru acest club, care se tot răspândește și distruge tot ce s-a construit cu sprijinul partenerului-finanțator, Grupul Veolia și al suporterilor, indiferent de poziția pe care o ocupă în tribunele stadionului Ilie Oană.
Ați beneficiat de tot sprijinul și încrederea noastră, însă modul dezastruos în care conduceți Petrolul Ploiești nu poate fi acceptat. Atât voi, cei din conducere, cât și jucătorii beneficiați de cele mai bune condiţii pentru a avea performanță. Aveți salariile plătite la zi, beneficiați de cantonamente, de deplasări cu avionul și stați cazați prin hoteluri de lux!
Ceea ce se întâmplă acum la Petrolul Ploiești este dovada clară a lipsei experienței manageriale sportive a președintelui Cristi Vlad, a unei strategii de transferuri cu totul și cu totul ratată!
În aceeași măsură este vinovat și tehnicianul interimar Tavi Grigore, cel care, alături de Cristi Vlad, a creat această echipă și care continuă să țină pe bancă anumiți jucători care cu siguranță ar aduce un plus valoare jocului.
Cred că a venit momentul ca întreaga suflare petrolistă să afle că Laurențiu Marinescu a fost adus la Petrolul Ploiești la insistențele suporterilor. Pentru președintele Cristi Vlad, actualul căpitan al echipei și cel fără de care cu siguranță nu obțineam multe rezultate pozitive era doar ”un jucător bătrân care nu poate fi un lider în vestiar”.
Pe această cale cerem conducerii Petrolului Ploiești să iasă din globul de cristal în care s-a închis și să vadă realitate. Să intre pe site-urile de socializare și să se confrunte cu realitatea, cu suferința suporterilor simpli. Sperăm să conștientizeze că mandatul dat de suflarea petrolistă pentru a conduce destinele acestui club a ajuns la final.
Ne dorim ca în continuare să vorbim despre Tavi Grigore și Cristi Vlad, oamenii care au dat totul pentru Petrolul Ploiești, nu despre cei care au îngropat pentru a treia oară clubul nostru.
Nu este o rușine să recunoști că până aici ai putut să ajuți și să te retragi! Este dramatic să continui și să nu vezi realitatea!