Ședință între fanii Petrolului și finanțator! Se decide cine va fi președintele clubului

Ședință între fanii Petrolului și finanțator! Se decide cine va fi președintele clubului

În urma deciziei comune a tuturor Membrilor Susţinători, întâlnirea programată a Asociaților Susținători ai Clubului FC Petrolul Ploiesti va avea loc în data de vineri, 17 mai 2019, cu începere de la ora 13.00.

Cu aceasta ocazie se va alege, prin vot, reprezentantul membrilor Susținători în Adunarea Generală a Asociaților, ca urmare a demisionării domnului Cristian Vlad din poziţia de presedinte al Clubului.

Reuniunea se va desfăşura în sala de conferințe din incinta stadionului “Ilie Oană”.

De asemenea, ulterior acestei întâlniri, va avea loc şi Adunarea Generală a Asociaților, având ca punct unic pe ordinea de zi – discuții privind alegerea unui nou Președinte al Clubului.