Viceprimarul Cristian Ganea, absent de la conferința PSD Prahova, prezent în Primăria Ploiești:  Am fost nevoit să vin pentru a semna actul privind începerea lucrărilor la Centrul de Radio Terapie

Viceprimarul Cristian Ganea, absent de la conferința PSD Prahova, prezent în Primăria Ploiești:  Am fost nevoit să vin pentru a semna actul privind începerea lucrărilor la Centrul de Radio Terapie

Conducerea PSD Prahova a susținut vineri o conferință de presă în care a prezentat o parte dintre candidații la alegerile locale din vară, fără a prezenta și candidatul la Primăria Ploiești.

Președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, a susținut că deocamdată nu a fost finalizat sondajul în ceea care privește candidatul social-democraților pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ. Acesta a precizat că, în continuare, în lupta internă, sunt senatorul Radu Oprea și viceprimarul Cristian Ganea, însă nu este exclus să fie prezentat un alt candidat.

”Persoanele rămase în cursă sunt domnul viceprimar Cristi Ganea și domnul senator Radu Oprea. Avem doi oameni foarte buni pentru a ocupa funcția de primar al Ploieștiului”, a susținut Toader.

Un amănunt care a  atras atenția presei este faptul că la conferință a lipsit tocmai viceprimarul Ganea. Legat de acest aspect, Bogdan Toader a susținut că viceprimarul Ploieștiului se află acasă, absența acestuia fiind justificată medical.

”Domnul Ganea este foarte, foarte răcit. Puteți să-l sunați. Am vorbit cu dânsul prin video-call. Era acasă, foarte bolnav”, a mai precizat Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.

Însă, paradoxal sau nu, viceprimarul Cristian Ganea se afla în biroul său de la etajul 1 al Primăriei Ploiești. Acesta a precizat faptul că nu a putut într-adevăr să ajungă la conferința de presă din cauza unei răceli, însă a fost nevoit să vină la birou pentru a semna actul privind începerea lucrărilor la Centrul de Radio Terapie.

”Îmi pare rău că nu am fost alături de colegii mei, însă m-am mobilizat și am venit pentru câteva ore la birou pentru a-mi desfășura totuși activitățile specifice. De altfel, a trebuit să vin urgent pentru a semna ordinul de  începere laboratorul de radioterapie, pentru a nu pierde nici măcar o zi sau o oră. Este un proiect foarte important la care am lucrat cu colegii mei. Este un proiect care ar trebui început și terminat în cele 10 luni cât durează acest contract. Conform hârtiilor lucrările ar trebui să înceapă pe 5 martie”, a precizat Cristian Ganea, viceprimarul Ploieștiului.