USR Prahova: Ploieștiul, în colaps financiar. Cerem primarului Dobre să prezinte un plan de redresare sau să-și dea demisia

USR Prahova: Ploieștiul, în colaps financiar. Cerem primarului Dobre să prezinte un plan de redresare sau să-și dea demisia

USR Prahova a emis joi un comunicat de presă în care anunță faptul că Ploieștiul ete în colaps financiar.  În documentul emis, formațiunea politică îi solicită primarului Dobre să prezinte un plan de redresare sau să-și dea demisia.

Iată comunicatul de presă:

Primăria Ploiești a publicat proiectul de buget pe 2019. Proiectul este o mărturie oficială scrisă, ștampilată și semnată, a administrației Ploieștiului că orașul este în colaps financiar și la un pas de faliment şi că municipiul Ploiești este oraș furat și administrat catastrofal de PNL, PSD și ALDE.

Avem, de o parte, un primar PNL lipsit de orice viziune de dezvoltare a orașului, iar, de cealaltă parte, o caracatiță conectată la banul public, care se exprimă prin majoritatea PSD-ALDE din consiliu și care a secătuit orașul de resurse. Iar combinația de incompetență și corupție a dus orașul acolo unde știm cu toții că este: un oraș poluat, murdar și neîngrijit, cu o calitate scăzută a vieții, fără o viziune și strategie de dezvoltare, prost administrat și furat sistematic.

Uniunea Salvați România - Filiala Ploiești a analizat proiectul de buget propus de Primărie. Reprezentările grafice și concluziile cele mai importante cu privire la acest proiect pot fi citite în documentul atașat.

Pe scurt, proiectul de buget arată dimensiunea dezastrului la nivelul primăriei și consiliului local:

  • Bugetului Ploieștiului s-a prăbușit cu aproape 200 de milioane de lei în 2 ani;
  • Bugetul de investiții: 0 (ZERO) lei;
  • Cheltuielile de personal: 33% din bugetul Ploieștiului;
  • Venituri din fonduri europene: 0 (ZERO) lei;
  • Învățământ: bugetul total scade cu 80%;
  • Sănătate:bugetul de dezvoltare pentru spitale este redus cu 100%;
  • Asistență socială: cresc cheltuielile de personal, scad cheltuielile pentru bunuri și servicii;
  • Protecția mediului: bugetul scade cu 33%;
  • Cultură: fondurile de dezvoltare sunt tăiate cu 100%;
  • Transporturi: bugetul scade cu 50%; subvențiile și gratuitățile scad cu 50%.

Astfel:

  • Bugetului Ploieștiului s-a prăbușit cu aproape 200 de milioane de lei în 2 ani. Veniturile prognozate pentru 2019, în valoare de aproape 348 de milioane de lei, sunt oricum optimiste (în fapt, nerealiste), fiind bazate pe speranța că veniturile proprii vor crește cu peste 50 de milioane de lei;

 

  • Bugetul de investiții pentru 2019 este de 0 (ZERO) lei. Toți banii din buget se vor duce pe cheltuieli de funcționare, iar în dezvoltarea orașului nu va fi investit niciun leu. De altfel, capitolul de dezvoltare a fost eliminat cu totul din proiectul de buget și a fost atașată o fițuică cu obiective de investiții, care au mai fost asumate an de an și nerealizate până astăzi. Paradoxal, eventuala lor realizare în acest an ar putea băga orașul în faliment în anii viitori, intenția fiind finanțarea lor integrală prin împrumut rambursabil cu dobândă, în timp ce bugetul orașului este un buget strict de supraviețuire. Nici în anii anteriori nu a fost mai bine: investițiile în perioada 2016-2018 au reprezentat 6% din bugetul din această perioadă;

 

  • Cheltuielile de personal au crescut și reprezintă 33% din bugetul Ploieștiului pe 2019, în condițiile în care au fost operate reduceri de cheltuieli pe aproape toate celelalte linii bugetare;

 

  • În 2019 vor fi atrași 0 (ZERO) lei din fonduri europene. Este o situație dramatică care se perpetuează din 2016. Singurele fonduri europene primite între 2016 și 2019 sunt pentru plăți efectuate în anii anteriori;

 

  • Învățământul și Sănătatea sunt primele victime ale colapsului financiar al Ploieștiului:
  1. Bugetul total al învățământului pe 2019 scade cu 80%, iar cheltuielile cu bunuri și servicii în învățământ scad cu un procent record de 98%.
  2. În sănătate sunt eliminate complet fondurile de dezvoltare pentru cele două spitale din subordinea Primăriei (Spitalul de Pediatrie și Spitalul Municipal). În plus, Spitalul de Pediatrie va avea un buget de funcționare redus cu 40%.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

  • Pe capitolul bugetar de Asistență socială, cresc cheltuielile de personal, însă scad cheltuielile pentru bunuri și servicii, adică fondurile pentru reperații de creșe, pentru serviciile de asistență în caz de invaliditate, pentru căminul de bătrâni sau cantina socială;

 

  • Bugetul total pentru Protecția mediului scade cu 33%, cea mai mare scădere fiind de 40% pentru salubritate și dezinsecție. Și vorbim de un oraș cu grave probleme de poluare și invazie de căpușe și țânțari în 2018;

 

  • Capitolul de Cultură nu scapă nici el reducerilor de cheltuieli, fondurile de dezvoltare pentru teatru, filarmonică sau casa de cultură fiind taăiate cu 100%.

 

  • Bugetul total pentru Transporturi scade cu 50% și se înjumătățesc și fondurile pentru subvenții și gratuități.

 

Guvernul PSD-ALDE poartă și el o vină majoră pentru prăbușirea bugetului Ploieștiului. Repartizările efectuate de Ministerul Finanțelor (cotele din impozitul pe venit și profit, respectiv cotele de TVA) pentru anul în curs sunt mult mai mici față de anul trecut, ceea ce a dus la o a scădere dramatică a veniturilor bugetului local. În condiții similare, însă, - primar de la același partid, același număr de locuitori, același Guvern la București -, Oradea, de exemplu, continuă să prospere și să se dezvolte prin atragerea de fonduri europene. În tot mandatul, Primarul Ploieștiului Adrian Dobre nu a reușit să acceseze niciun euro din banii de la UE.

Bugetul pe 2019 este un buget de avarie, în care, cel mai probabil, veniturile sunt supraestimate și care acoperă doar funcționarea orașului și a serviciilor publice la limita supraviețuirii. Multe soluții pe termen scurt pentru a ne reveni din colaps nu există. Succesul ieșirii în câțiva ani din situația actuală depinde, în mare măsură, de:

  • Înlocuirea administrației actuale cu o administrație eficientă, modernă și cu obiective de dezvoltare pe termen lung;
  • Accesarea cât mai rapidă a fondurilor europene, astfel încât în 2021 să devină operaționale și să înceapă să producă schimbare.

Dar înainte de orice, USR Ploiești cere primarului Adrian Dobre:

  • Să prezinte în termen de două săptămâni un plan de reechilibrare a bugetului, cu redistribuire de fonduri în special pentru Învățământ și Sănătate;
  • Să prezinte în termen de o lună un plan coerent, cu obiective clare, de atragere de fonduri europene în perioada 2019-2020;
  • Să își prezinte demisia dacă nu este capabil să rezolve cele două solicitări anterioare.