Spectrul politic ploieștean, în derivă! Noi războaie și alianțe în Consiliul Local Ploiești

 Spectrul politic ploieștean, în derivă! Noi războaie și alianțe în Consiliul Local Ploiești

Ședințele Consiliului Local Ploiești s-au transformat, de ceva vreme, într-un adevărat câmp de lupă politic. Aparent, este un lucru cu care ne-am obișnuit în urbea lui Caragiale, însă taberele care s-au format ne face să ne punem foarte multe semne de întrebare cu privire la ceea ce va urma în spectrul politic local.

Pe o parte a baricadei s-au poziționat consilierii locali PNL, tabără minoritară, care nu ezită de ceva vreme ca, la fiecare ședință, să critice modul în care este cheltuit banul public.

Pe cealaltă parte a baricadei, surprinzător, s-au poziționat primarul liberal Adrian Dobre, alături de consilierii PSD, ALDE și PMP, care, aflați pe ultima sută de metri, susțin diverse proiecte de investiții, care pot provoca un adevărat dezechilibru bugetar în viitor.

PMP Prahova, partidul căpușă

Faptul că reprezentanții PMP votează alături de PSD și ALDE reprezintă un aspect politic cu care ne-am obișnuit. Acest lucru nu este o surpriză pentru nimeni, ținând cont că președintele PMP Prahova, Cătălina Bozianu, a negociat cu PSD în județ și a trasat tuturor consilierilor locali și județeni această direcție, în ciuda deciziei conducerii centrale a partidului, care a interzis formarea alianțelor cu Partidul Social Democrat.

De fapt, PMP este în prezent genul de partid căpușă, aflat doar în căutarea de funcții în administrația locală, dar și centrală. Spunem acest lucru, deoarece, în ciuda faptului că Partidul Mișcarea Populară votează alături de PSD în Prahova, în urma negocierilor la nivel national, a primit un post de subprefect din partea Guvernului Orban.

Așadar, dacă poziționarea PMP în Consiliul Local Ploiești nu reprezintă o necunoscută, nu același lucru îl putem spune despre alianța politică creată între primarul Adrian Dobre și consilierii PSD și ALDE. Aceștia par a fi îngropat securea războiului și s-au poziționat de aceeași tabără, stopând orice tentativă a consilierilor PNL, colegii de partid ai edilului, de a aduce modificări proiectelor de Hotărâre de Consiliu Local.  

Consilierii PNL vs primarul Adrian Dobre, PSD și ALDE

Acest lucru s-a putut observa în ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești de vineri, transformată de cele două tabere într-un adevărat câmp de luptă politic.

Totul a început cu critici aduse primarului Ploieştiului, Adrian Dobre, de către consilierii locali PNL, pe tema rectificării de buget, care cuprindea o serie de investiții considerate nejustificate de către aleșii liberali.

Printre aceste investiții se regăsește și alocarea a circa 35.000 de euro în vederea realizării unui loc de odihnă nou şi a reabilitării unui loc de joacă.

Totodată, liberalii au reclamat că actuala administraţie dorește să angajeze cheltuieli de peste 21 de milioane de lei pentru viitorul mandat, pentru achiziţia de autobuze diesel, folosind ca sursă banii din bugetul local, deşi până acum, la precedentele comenzi făcute în acelaşi contract, s-au luat bani dintr-un credit încă disponibil.

Practic, în baza votului de vineri, viitoarea administraţie ploieşteană va fi obligată să plătească 21,2 milioane de lei în 2021 şi 2022, pe lângă suma de 9,11 milioane aprobată pentru acest an.
Culmea toate aceste proiecte ale primarului Adrian Dobre au fost susținute de consilierii PSD şi ALDE, cu care până nu de mult  ducea adevărate lupte politice. Într-un final, proiectul de hotărâre a fost aprobat cu voturile consilierilor de la PSD şi ALDE.

Ruptura iremediabilă dintre primarul Adrian Dobre și consilierii PNL

Ce a urmat a confirmat existența alianței politice dintre primarul Adrian Dobre și consilierii aflați, teoretic, în opoziție, dar și ruptura iremediabilă de colegii săi de partid.

Aleșii locali liberali au contestat și următorul proiect aflat pe ordinea de zi, act legislativ prin care sunt repartizate fondurile de lucrări ale societății Apa Nova, proiect iniţiat de consilieri din mai multe partide.

Aceștia au venit cu un amendament, prin care au propus ca întreaga sumă rămasă disponibilă în 2020, de aproape 8 milioane de lei, să fie folosită de operator pentru a lega canalizarea proaspăt făcută în cartierul Mitică Apostol de restul reţelei de canalizare a municipiului.

 Pentru că le-a fost respins amendamentul, consilierii PNL au părăsit sala de şedinţe. Cu siguranță lucrurile nu vor rămâne așa, iar tensiunile dintre primarul Adrian Dobre și colegii săi se vor muta în ședințele de la partid, acolo unde conducerea PNL Prahova va analiza acest aspect.