PSD Prahova, într-un amplu proces de reorganizare
PSD Prahova se află în prezent într-un amplu proces de reorganizare. Potrivit președintelui social-democraților prahoveni, Bogdan Toader, în prezent sunt confirmate Birourile de Conducere în localitățile unde Partidul Social Democrat a câștigat alegerile locale din 2020.
”Ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Național se vor face alegeri în organizațiile locale unde au fost câștigate alegerile locale. Aici vorbim de câștigarea funcției de primar sau viceprimar după caz, însemnând că am obținut un rezultat foarte bun în acea localitate, iar acei președinți de organizație și-au dovedit valoarea în urma scrutinului din 2020. Spre exemplu, am participat la alegerile din cadrul organizațiilor Cornu, Tomșani, Râfov și Ceptura. Sperăm ca până la finalul lunii octombrie să finalizăm alegerile în cele 40 de localități în care PSD a câștigat alegerile locale”, a susținut Bogdan Toader, președintele PSD Prahova.
De altfel vor fi alese noi conduceri și la nivelul organizațiilor social-democrate acolo unde PSD Prahova a pierdut alegerile locale.
”După o decizie a Biroului Național Permanent vom demara și alegeri în localitățile unde nu au fost câștigate alegerile, în localitățile unde ne vom pregăti candidații și bineînțeles organizația pentru alegerile din 2024. Acest lucru se va întâmpla în perioada imediat următoare. Noi sperăm să finalizăm aceste alegeri la începutul anului 2023, undeva în ianuarie-februarie. Trebuie să le finalizăm până în luna aprilie, lună în care se presupune că va fi conferința județeană de alegeri”, a mai declarat liderul PSD Prahova.
Bogdan Toader a ținut să precizeze că data alegerilor în ceea ce privește desemnarea noului Birou Politic al organizației municipale Ploiești, acolo unde există o conducere interimară, va fi stabilită de conducerea națională a PSD.
”Și organizația municipală face parte din rândul organizaţiilor care nu au câștigat alegerile locale, iar atunci când conducerea de la București va spune că trebuie să demarăm și aceste alegeri, le vom demara.
