Primarul Volosevici, reacție la acuzele PNL Ploiești: Tot prin astfel de fapte de «cinism» am reușit și să modernizăm multe dintre locurile de joacă închise în mandatul trecut
Primarul Andrei Volosevici a răspuns acuzelor aduse de PNL ( vezi aici), anunțând că se caută soluții astfel încât Spitalul Municipal, care a oferit analizele, să fie plătit. Edilul îi ciritcă, la rândul său, pe liberali, notând că administrația locală a reușit o serie de lucruri pozitive în ultima vreme în baza unor sponsorizări.
Andrei Volosevici a declarat, la solicitarea „Telegrama” că se caută soluții pentru acoperirea întregii sume, tot prin sponsorizări.
„Este surprinzător că faptul că faci analize pentru pensionari și că implici societățile comerciale este văzut de PNL drept cinism. Tot prin astfel de fapte de «cinism» am reușit și să modernizăm multe dintre locurile de joacă închise în mandatul trecut, tot prin «cinism» am făcut și diverse activități pozitive în Ploiești, inclusiv de Ziua Națională. Astfel de analize au fost oferite în fiecare an. Trebuie notat că oamenii au beneficiat de ele. Deci unde este cinismul? Este o chestiune care trebuie rezolvată cu siguranță, o să vedem cine ne poate ajuta, pentru ca lucrurile să fie în regulă și pentru Spitalul Municipal”, a declarat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.
