Prefectul Virgiliu Nanu: Se lucrează la turație maximă pe sectorul de drum Mizil-Pietroasele al A7

Virgiliu Nanu, prefectul județului Prahova, a verificat modul în care decurg lucrările la autostrada Ploiești- Buzău- Lot II. În acest context, reprezentantul Guvernului în teritoriu a anunțat că a discutat cu reprezentanții administrațiilor publice locale să contribuie la buna derulare a lucrărilor care se desfășoară la acest proiect de investiții de o importanță majoră.
”Am verificat modul în care decurg lucrările pe sectorul constructorului român de pe Lotul II al Autostrăzii Ploiești-Buzău, secțiunea Mizil-Pietroasele, tronson care traversează județul nostru și pot spune că se lucrează la turație maximă ‼️
Pentru ca lucrurile să se desfășoare în continuare în bune condiții, îi îndemn pe reprezentanții autoritățile locale să sprijine efortul pentru construcția autostrăzii și să ia în considerare că va exista un disconfort inevitabil pentru cei din jur ținând cont de amploarea operațiunilor care se desfășoară, dar interesul este unul național pe termen lung”, ne-a declarat Virgiliu Nanu, de altfel și președinte al PSD Prahova.