Laura Moagher, senator PSD Prahova: Copiii, dar și sistemul național de educație au nevoie de o lege bună, care să nu se mai modifice în fiecare an, sau ori de câte ori vine un nou ministru

Laura Moagher, senator PSD Prahova: Copiii, dar și sistemul național de educație au nevoie de o lege bună, care să nu se mai modifice în fiecare an, sau ori de câte ori vine un nou ministru

Senatorul PSD Prahova, Laura Moagher, a prezentat care sunt principalele obiective ale formațiunii politice în ceea ce privește Legile Educației.

”Educația în prim-plan

PSD își menține opinia. Cu cât mai repede va începe și mai temeinică va fi dezbaterea publică a proiectelor de lege cu atât mai bine vom reuși să asigurăm un cadru legal temeinic, stabil și de calitate. Copiii, dar și sistemul național de educație au nevoie de o lege bună, care să nu se mai modifice în fiecare an, sau ori de câte ori vine un nou ministru.

PSD are următoarele obiective esențiale la care trebuie să răspunda Legile Educației:

1) Acces neîngrădit la educație pentru toți copiii;

2) Combaterea abandonului școlar;

3) Importanța pregătirii viitoarei forțe de muncă, respectiv calificarea în funcție de cerințele pieței muncii

4) Dezvoltarea after-school-ului pentru sprijinirea părinților care muncesc.

Analiza pe care PSD a făcut-o până acum asupra proiectelor de lege a evidențiat necesitatea corectării câtorva chestiuni cheie, definitorii pentru viitorul copiilor.

Admiterea în liceu; PSD nu va accepta o formulă care restrânge drastic accesul copiilor la educație de calitate; este cel puțin discutabil dacă liceele să aibă dreptul să-și organizeze propriile admiteri, cu propriile subiecte pentru că ar crește riscul practicii neloiale a meditațiilor și al corupției.

 Probele de bacalaureat: PSD privește cu multă rezervă înmulțirea probelor de examen, așa cum e propusă în proiect.

Desființarea liceelor pedagogice și modificarea formării învățătorilor;  nu e o soluție, mai ales în condițiile lipsei acute de profesori dedicați.

 Învățământul special care, după opinia noastră, ar trebui să țină cont inclusiv de realitatea bazei noastre școlare.

Nu în ultimul rând, Legea Educației trebuie să cuprindă și prevederi  în ceea ce-i privește pe copii născuți în diaspora. Dacă tot vrem să se întoarcă românii acasă trebuie să găsim soluțiile corecte pentru integrarea copiilor născuți și crescuți în diaspora.”, a scris senatorul PSD Prahova, Laura Moagher, pe pagina personală de Facebook.