Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova: "Andrei Volosevici este ceea ce vor ploieștenii"

Iulian Dumitrescu, președinte PNL Prahova: "Andrei Volosevici este ceea ce vor ploieștenii"

Susținerea lui Andrei Volosevici la Primăria Ploiești se pare că nu este doar una politică, președintele PNL Prahova declarând că aceasta este voința electoratului.

Întrebat cum s-a ajuns la această alegere, Iulian Dumitrescu a afirmat: “Păi s-a ajuns foarte simplu, Andrei Volosevici este ceea ce vor ploieștenii și voi, cei din această sală, simțiți asta în fiecare zi. Dacă vă uitați, în cei patru ani în care a fost el primar, s-au făcut lucruri de care toți sunteți mândri. Se simte nevoia de Andrei Volosevici în Ploiești. Și atunci, când ești lider de partid, iei soluția care trebuie pentru orice comunitate care se află în subordinea, susținerea politică a ta.

A fost o decizie naturală, dar și bazată pe o relație de prietenie, pe discuții despre ceea ce vrem să facem. Eu i-am spus lui niște idei dintre ale mele, el mi-a spus mie altele dintre ale lui. Amândoi am fost mai mult decât încântați de tot felul de abordări noi de care are nevoie Prahova și Ploieștiul.”