INTERVIU| Bogdan Toader, președinte PSD Prahova: Din păcate, unii au continuat “operațiunea de scindare a societății românești”, o rușine pentru România și parcursul nostru european

INTERVIU| Bogdan Toader, președinte PSD Prahova: Din păcate, unii au continuat “operațiunea de scindare a societății românești”, o rușine pentru România și parcursul nostru european

Bogdan Toader, președintele PSD Prahova, cel care ocupă de altfel și funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, a vorbit, într-un scurt interviu, pe tema alegerilor europarlamentare din 26 mai.

 

Domnule președinte, ne aflăm în plină campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. De aceea vă propun să vorbim pe această temă. În primul rând, vă rog, precizați de ce prahovenii ar trebui să voteze candidații Partidului Social Democrat?

 

Bogdan Toader: Suntem în ultima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc duminică, pe 26 mai. Deși se spune că alegerea viitorilor europarlamentari nu are prea mare importanță pentru români, se poate spune că de rezultatul acestui scrutin depinde modul în care se va prezenta în continuare țara noastră în fața instituțiilor Uniunii Europene. Partidul Social Democrat vine în fața alegătorilor, inclusiv a prahovenilor, cu o echipă de oameni patrioți. Toți candidații PSD au dovedit că au capacitatea și dorința de a promova România așa cum se cuvine în Uniunea Europeană. Avem o echipă de candidați care au ales să facă o campanie curată, o campanie în care să le prezentăm românilor ceea ce poate face un europarlamentar pentru țara lui: să o respecte, dar și să ceară respect pentru România în Parlamentul European, șă promoveze modificări legislative care să aducă prosperitate românilor. Din păcate, unii au continuat “operațiunea învrăjbirea României”, o rușine pentru societatea românească, despre care candidații PSD la europarlamentare au vorbit, inclusiv la finalul săptămânii trecute, la mitingul electoral care a adunat zeci de mii de oameni, la Târgoviște. Poporul român trebuie să revină la matca lui de odinioară, să redevină unit și să lase deoparte ura și învrăjbirea pe care și-o doresc mult prea mult aceia care nu ne vor o națiune unită, nu ne vor puternici și nu vor să ne respecte!

De aceea, sloganul PSD în această campanie a fost “România merită mai mult respect în Uniunea Europeană”!

 

Care este principalul obiectiv al viitorilor europarlamentari din partea PSD?

 

Bogdan Toader: Viitorii europarlamentari ai Partidului Social Democrat vor avea de înfruntat, în primul rând, etichetele greșite puse până acum țării noastre de către persoane care nici pe departe nu au reprezentat interesele României în Uniunea Europeană. Este grav că am avut în legislatura trecută a Parlamentului European inclusiv români care ne-au ponegrit și au pus o pată neagră în dreptul statului român. Cu acest flagel vor fi obligați să se lupte, încă de la primii pași în legislativul european, europarlamentarii PSD.

Obiectivele tuturor europarlamentarilor, nu numai ale celor pe care îi va trimite Partidul Social Democrat la Bruxelles, vor trebui să vizeze în primul rând apărarea drepturilor românilor la nivel european. Susținerea unor proiecte legislative astfel încât românii să beneficieze de aceleași drepturi cu ale celorlate sute de milioane de cetățeni europeni este principala țintă a viitorilor europarlamentari PSD. Mă refer aici inclusiv la inițierea unor proiecte privind taxarea corectă a tuturor companiilor, astfel încât acestea să plătească taxele acolo unde înregistrează profiturile. De asemenea, un alt obiectiv va fi promovarea unor politici pentru protejarea drepturilor lucrătorilor indiferent de țările lor de origine și de statele în care își desfășoară activitatea.

Reducerea numărului regulilor birocratice, astfel încât accesarea fondurilor europene să poată fi făcută mai simplu, este un alt obiectiv al viitorilor deputați europeni social-democrați. Tonele de dosare pe care suntem obligați să le întocmim pentru fiecare proiect pentru care solicităm finanțare europeană trebuie diminuate, astfel încât birocrația să nu mai întârzie demararea unor lucrări sau a unor servicii.

Nu trebuie uitat nici domeniul medical, iar în această privință viitorii europarlamentari ai PSD vor avea grijă să propună instituirea obligației pentru producătorii de medicamente de a fi prezenți cu toate produsele în toate țările europene și, pe de altă parte, asigurarea accesului pacienților români la toate serviciile medicale disponibile în UE.

 

Cu siguranță ați discutat cu mulți prahoveni în această perioadă. Cum au reacționat aceștia? Ce v-au cerut și ce așteptări au de la candidații PSD?

 

Bogdan Toader: Împreună cu echipa unită a PSD Prahova și alături de candidații Partidului Social Democrat la alegerile europarlamentare, am avut întâlniri cu alegătorii prahoveni, în aproape toate zonele județului. Oamenii spun că vor să trăiască mai bine, dar și recunosc, pe de altă parte, că viața li s-a schimbat semnificativ în urma măsurilor luate de Guvernul PSD. Veniturile crescute sunt evidente, iar salariații și pensionarii sunt mai mulțumiți în prezent, decât erau în anul 2016, de exemplu, când Dacian Cioloș era prim-ministru. Populația vrea să trimită la Bruxelles oameni sinceri, oameni în care să aibă încredere. Le-am arătat prahovenilor că echipa PSD este formată din români patrioți, din oameni dornici să le asigure, prin măsurile pe care le vor propune în Parlamentul European, o viață mai bună, asemeni tuturor celorlalți cetățeni europeni. Și asta pentru că și românii merită mai mult de la Uniunea Europeană!

 

Ce scor v-ați propus să obțineți în județul Prahova? Dar în Ploiești?

 

Bogdan Toader: Partidul Social Democrat speră să obţină cel puţin 14 locuri în legislativul de la Bruxelles. Pentru a atinge această țintă, este nevoie ca și prahovenii să fie alături de noi și să pună ștampila pe buletinul de vot în interiorul căsuței în care se află echipa PSD. Rezultatele din urma scrutinului vor fi cele care vor genera numărul exact al europarlamentarilor români social-democrați, dar sunt sigur că prahovenii vor fi în continuare alături de noi. De aceea, cred că Partidul Social Democrat va fi primul în opțiunile electoratului prahovean, așa cum s-a întâmplat la fiecare scrutin important.

 

Cum ați caracteriza în câteva cuvinte candidații PSD?

 

Bogdan Toader: Profesioniști, patrioți adevărați, capabili să susțină și să promoveze proiecte pentru România în Parlamentul European.

 

Vă propun să vorbim și despre Carmen Avram. Cum s-a ajuns la această decizie, ca dumneaei să se afle pe lista candidaților Partidului Social Democrat? A fost o decizie grea pentru PSD?

 

Bogdan Toader: Aș începe răspunzând la ultima parte a întrebării dumneavoastră. Nu se poate vorbi despre “o decizie grea pentru PSD”, dat fiind că propunerea ca renumita jurnalistă Carmen Avram să candideze pe lista Partidului Social Democrat a venit de la președintele partidului, domnul Liviu Dragnea. Propunerea a fost acceptată de către Carmen Avram și sunt foarte mândru că a făcut acest lucru. Pentru că, așa cum însăși Carmen Avram a recunoscut, sunt sigur că va face politică așa cum a făcut și presă – onest, curajos, cu mintea limpede și cu tot sufletul.

Deschiderea și sinceritatea cu care doamna Carmen Avram abordează subiectele, în această campanie electorală, mă determină să afirm cu toată convingerea că este unul dintre patrioții adevărați care completează echipa PSD pentru europarlamentare.

 

În final, aș vrea să discutăm pe tema referendumului. Ce mesaj aveți pentru prahoveni? Cum comentați decizia președintelui Klaus Iohannis de a realiza acest referendum în ziua alegerilor europarlamentare?

 

Bogdan Toader: Temele pentru organizarea acestui referendum au fost artificial create de către președintele Iohannis, astfel încât acesta să poată participa la campania electorală pentru alegerile europarlamentare. Venind cu două întrebări pe care el însuși a demonstrat că nu le înțelege și nu le poate reproduce, Klaus Iohannis arată, și la final de mandat, că nu a fost nicio clipă președintele tuturor românilor, ci a susținut dintotdeauna interesele unui grup de partide.

Prahovenii trebuie să știe că nu sunt obligați să accepte buletinele de vot pentru referendumul lui Iohannis. Iar tema justiției, pe care a abordat-o președintele, nu poate fi strecurată printre rândurile unor întrebări confuze. De aceea, îi îndemn pe votanții din Prahova să refuze să legitimeze un moft al unui președinte care nu îi reprezintă!